[marți, 6 august] Firimituri pentru căței

 

 

4. Citește Marcu 7:24-30. Ce lecții importante găsim în această relatare?

 

Marcu 7:24-30

„24 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns. 25 Căci, îndată, o femeie a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui. 26 Femeia aceasta era o grecoaică de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei. 27 Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. 28 „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor”. 29 Atunci, Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-ta”. 30 Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat şi ieşise dracul din ea”.

 

Călcând pe urmele pasajului dificil din studiul de ieri, istorisirea din acest pasaj ridică și ea întrebări tulburătoare. De ce îi răspunde Isus acestei femei atât de dur, lăsând să se înțeleagă că o consideră „cățel”?

 

Isus nu explică în mod clar, dar două elemente din răspunsul dat femeii sugerează ce anume transmite. În Marcu 7:27, El spune că „mai întâi” trebuie săturați copiii. Dacă există un „mai întâi”, pare logic să existe și un „apoi”. Celălalt element este că Isus folosește un diminutiv al  cuvântului „câine” care nu înseamnă „cățeluș”, ci, în acest context, se referă la câinii cărora li se permite să stea în casă, spre deosebire de câinii vagabonzi. În răspunsul dat lui Isus, femeia recunoaște aceste două aspecte, fapt care ajută la explicarea răspunsului ei.

 

Răspunsul femeii este destul de clar: „Da, Doamne, […] dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor” (Marcu 7:28).

 

Ce a inspirat-o pe această femeie? Cu siguranță a fost impulsionată de dragostea pentru fiica ei. Dar și Isus a încurajat-o. Isus a spus „mai întâi”, sugerând că ar putea exista un „după aceea”. Mai mult, a insinuat că era vorba de un câine de sub masă. La fel cum câinele era în casă sub masă, așa era și ea la picioarele lui Isus, implorând în favoarea fiicei ei. Prin urmare, ea a pretins dreptul unui câine la mâncarea care a căzut pe jos.

 

Răspunsul femeii îi dezvăluie credința. Faptul că a numit „firimitură” puternica minune a vindecării fiicei ei de la distanță denota (1) atât că puterea lui Isus era incredibil de mare (dacă o asemenea minune era o firimitură, ce ar fi însemnat o pâine întreagă?), (2) cât și că îndeplinirea cererii ei era o chestiune minoră pentru El. Isus a fost mișcat și i-a îndeplinit rugămintea.

 

„Prin purtarea faţă de această femeie, El a arătat că ea, care era privită ca o alungată din Israel, nu mai e străină, ci un copil în casa lui Dumnezeu. În calitatea ei de copil, are privilegiul să aibă parte de darurile Tatălui” (Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 401).

 

De ce prejudecățile privind alte etnii și naționalități sunt cât se poate de contrare învățăturii lui Isus? Cum putem căuta să ne eliberăm de acest rău?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO