Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 3:18
Israeliții erau încă la poalele Muntelui Sinai unde, cu puțin timp înainte, Moise coborâse de pe munte cu pietrele pe care Dumnezeu Își scrisese cele zece călăuze ale fericirii. Auzind zgomotul și văzând idolul de aur la care se închinau israeliții, Moise a aruncat la pământ pietrele sacre, cu o mânie neprihănită.
A doua zi, Moise, după ce s-a ocupat de problemă, a mustrat poporul. „A doua zi, Moise a zis poporului: «Ați făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru»” (Exodul 32:30). Moise a urcat din nou pe Muntele Sinai și I-a cerut lui Dumnezeu să ierte poporul împietrit pentru păcatul lor. De data aceasta, Moise a fost cel care a scris pe pietre cuvintele Legii lui Dumnezeu, care subliniază modul în care El vrea să ne protejeze și să ne păstreze fericiți. De asemenea, în această călătorie, Moise s-a simțit suficient de îndrăzneț pentru a-I cere lui Dumnezeu să vadă slava Sa. Dumnezeu l-a instruit să stea în crăpătura unei stânci în timp ce El Își punea mâna peste deschidere. Îți poți imagina dimensiunea mâinii lui Dumnezeu! Lui Moise nu i s-a permis să vadă fața lui Dumnezeu, doar spatele Lui după ce El a trecut.
Dar asta a fost suficient. Moise a fost față în față cu splendoarea, măreția, suveranitatea și gloria lui Dumnezeu. Ce experiență de neimaginat!
La sfârșitul celor patruzeci de zile, Moise s-a întors în tabără cu noile table care conțineau Legea lui Dumnezeu. El nu era conștient de ceea ce se întâmplase cu fața sa cât timp a fost în prezența lui Dumnezeu. Dar când Aaron și israeliții au văzut chipul lui Moise, le-a fost teamă să se apropie de el, pentru că fața lui era strălucitoare, reflectând slava lui Dumnezeu. Moise le-a înlăturat teama, acoperindu-și fața cu un văl. Cu toate acestea, când s-a întors să petreacă timp cu Dumnezeu, a îndepărtat vălul pentru a absorbi mai mult din bunătatea lui Dumnezeu. Imaginați-vă doar!
Să ne petrecem timpul în fiecare zi, fără văl, contemplând bunătatea, compasiunea și harul lui Dumnezeu, pentru a putea fi transformați în chipul Său, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.