[luni, 12 februarie] „Zidește în mine o inimă curată!”

 

 

2. Citește Psalmii 51:1-5. De ce face psalmistul apel la mila lui Dumnezeu?

 

Psalmii 51:1-5

„1 Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
2 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.
5 Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea”.

 

Regele David își varsă sufletul înaintea Domnului și cere iertare pentru păcat în timpul momentelor de întuneric spiritual din viața lui (2 Samuel 12). Iertarea este darul extraordinar al harului lui Dumnezeu, rezultatul marii Lui îndurări (Psalmii 51:1). Regele David face apel la Dumnezeu să Se comporte cu el nu după cum merită, din cauza păcatului său (103:10), ci în acord cu caracterul Său divin, adică în acord cu mila, credincioșia și compasiunea Sa (Psalmii 51:1; Exodul 34:6,7).

 

3. Citește Psalmii 51:6-19. Cum este descrisă aici iertarea pentru păcat? Care este scopul iertării divine?

 

Psalmii 51:6-19

„6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
7 Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura.
9 Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!
10 Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
11 Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
13 Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
15 Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.
16 Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus, dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.
17 Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
18 În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului şi zideşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi-de-tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei”.

 

Iertarea divină implică mai mult decât o pronunțare legală a nevinovăției. Iertarea divină produce o schimbare profundă care atinge cele mai tainice părți ale ființei umane (Psalmii 51:6; Evrei 4:12). Dă naștere unei ființe noi (Psalmii 51:10; Ioan 3:3-8). Verbul ebraic bara’, tradus ca „a face”, descrie puterea creatoare divină (Geneza 1:1). Numai Dumnezeu poate bara’; numai Dumnezeu poate produce o schimbare radicală și de durată în inima persoanei pocăite (2 Corinteni 4:6).

 

David cere o curățare cu isop (Leviticul 14:2-8; Psalmii 51:7). El simte că vina lui nu îi permite să fie în prezența Domnului, la fel cum leprosului nu îi este permis să stea în comunitate cât durează starea lui de necurăție (Psalmii 51:11). David se teme că jertfele nu îl pot curăța complet, pentru că nu există nicio jertfă care să facă ispășire pentru păcatele intenționate comise de el: adulter și crimă (Exodul 21:14; Leviticul 20:10). Numai harul divin necondiționat putea accepta inima „zdrobită și mâhnită” a lui David ca jertfă și putea să îl readucă în armonie cu Dumnezeu (Psalmii 51:16,17). Cerând o curățare cu isop, el dorește să se întoarcă în prezența lui Dumnezeu.

 

Dacă Dumnezeu îl poate ierta pe David pentru adulter, înșelăciune și crimă cu premeditare, ce speranță există pentru tine?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO