ÎMI PUN TOATE ZILELE ÎN MÂINILE TALE

Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău și nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!
Psalmii 119:133

Când s-a ivit o ocazie rară de a lucra ore suplimentare, am hotărât să profit din plin de acest avantaj. Dar până miercuri, efectele orelor mai multe de lucru și ale somnului mai puțin au fost evidente. Întrucât nu puteam lucra suplimentar vineri, am continuat să merg mai departe. Joi dimineața, târându-mă din pat, am șoptit: Doamne, Te rog, du-mă până la finalul zilei de astăzi!

Oboseala cântărea mai greu cu fiecare minut care trecea, gândul de a pleca cu o oră mai devreme revenea mereu în mintea mea. Am încercat să resping ideea și m-am concentrat asupra orei de plecare planificate. Dar gândul a persistat. La fel și oboseala. Simțeam că abia voi reuși să îmi termin chiar și tura obișnuită. M-am gândit foarte serios la această chestiune. Știam că nu s-ar fi realizat nimic dacă aș fi adormit la locul de muncă, și asta era pe cale să se întâmple. Deși nu‑mi plăcea, am decis că cel mai rațional ar fi să mai lucrez încă o oră, apoi să plec.

La trei semafoare de casă, în timp ce așteptam semnalul verde, m-am gândit că ar trebui să opresc la banca din apropiere. Eram pe banda greșită, așa că m-am gândit că nu era nevoie să merg la bancă. Dar ideea îmi stăruia în minte. Cu un zâmbet șăgalnic și scuze față de automobiliștii nemulțumiți, am străbătut două benzi de circulație până la banda de întoarcere.

Parcarea era plină de activitate și, în timp ce mă îndreptam spre intrare, mi‑am dat seama că banca era încă deschisă. Am tipărit un raport de tranzacție la bancomat și am observat că ceva era îngrozitor de greșit! Am văzut două tranzacții pe care nu le inițiasem eu. Și ambele au avut loc în altă țară! Oboseala a dispărut imediat și, dintr-odată, cele cincisprezece minute rămase până la închiderea băncii au devenit prețioase! Managerul de serviciu s-a ocupat imediat de problemă și, în zece minute, un raport a fost trimis la Brigada de Fraude, aveam un nou card bancar și o nouă parolă. A comentat cât de norocoasă am fost că am sesizat situația atât de repede. L-am lăudat pe Dumnezeu și I-am cerut scuze pentru încăpățânarea mea. El mă condusese pe parcursul zilei exact așa cum Îi cerusem. Am dormit bine în acea noapte! 

Doamne, ajută-mă să mă supun voinței Tale în fiecare zi, astfel încât Duhul Tău să-mi ghideze gândurile, cuvintele și acțiunile!

autor: Cloreth S. Greene

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO