„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”
Ieremia 29:11
Cu toții am avut un moment în care am făcut o alegere care ne-a schimbat viața pentru totdeauna. În aprilie 2013, eu și soțul meu am făcut o astfel de alegere. Ne-am împachetat lucrurile și am închiriat casa unei familii. După cinci sau șase luni, în timp ce locuiam într-o cameră mică din subsol plină de cutii, am primit vizele pentru a locui și a lucra în India prin programul Adventist Child India. Acest program ajută copiii din case adventiste foarte sărace, plasându-i în internate adventiste. Aceștia beneficiază de o educație serioasă, se bucură de un loc sigur de cazare și primesc trei mese pe zi. Ei participă la închinare, la Școala de Sabat și la biserică, iar dorința cea mai mare este ca toți aceștia să-L aleagă pe Hristos și să umble cu El.
După aproape nouă ani în care am stat departe de familie și prieteni, îmi doream foarte mult să mă întorc acasă. Dar acest gând nu mă lăsa să dorm bine. Aveam sentimentul că nu trebuia să mergem acasă. Așa că, într-o dimineață, am vorbit cu soțul meu și i-am împărtășit sentimentele mele. După ce am discutat și ne-am rugat, am decis să terminăm mandatul actual de cinci ani. Cel mai mare motiv pentru care am făcut acest lucru a fost faptul că am crezut că primirea vizelor noastre de muncă de cinci ani, pentru a ajunge în India, fusese un miracol.
Primul miracol a avut loc atunci când un băiat a vrut să ajute. I-a cerut profesorului său de la Școala de Sabat să facă o rugăciune specială pentru ca noi să ne obținem vizele. Profesorul său ne-a sunat și a spus că ne va ajuta. Vă vine să credeți că îl cunoștea pe ambasadorul indian? Am primit vizele la scurt timp după aceea.
Al doilea miracol legat de vize s-a întâmplat pentru că un alt prieten îl cunoștea pe actualul ambasador indian prin intermediul prietenilor săi din India. Fără ajutorul acestor doi oameni, credem că nu am fi reușit niciodată să ajungem în India. În ambele cazuri, e vorba despre călăuzirea lui Dumnezeu. El i-a folosit pe acești bărbați pentru a ne ajuta să îndeplinim voia Sa.
Deci, am făcut alegerea corectă în 2013? Noi credem că da. Bill și cu mine am învățat că, atunci când inima ta este predată lui Dumnezeu, mintea și picioarele te vor urma. Fie ca Duhul Sfânt să-ți conducă viața astăzi și întotdeauna!