[joi, 28 decembrie] Misiune îndeplinită
7. Citește Apocalipsa 21:1-4 și 21:22 – 22:5. Ce reprezintă scena descrisă aici?
Apocalipsa 21:1-4
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. 2 Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.””
Apocalipsa 21:22 – 22:5
„22 În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. 25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. 26 În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor. 27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.
Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. 2 În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. 3 Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. 4 Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. 5 Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor”.
Comitetul pentru Misiune al Conferinței Generale a aprobat indicatori ai Misiunii Globale care pot fi folosiți pentru a determina dacă un grup etnic este evanghelizat sau nu. Un „grup etnic evanghelizat” este unul al cărui număr de credincioși este suficient de mare și ale cărui resurse sunt suficiente pentru ca grupul: (1) să poată da o mărturie eficientă, fără a avea nevoie de ajutor din exterior; (2) să aibă servicii de închinare, Biblii și alte cărți în limba maternă, precum și (3) să aibă lideri religioși locali care pot da mărturie celorlalți oameni fără a avea nevoie de un translator.
Un „grup etnic neevanghelizat” este unul care nu are nicio comunitate locală de adventiști credincioși în care să existe: (1) un număr suficient de credincioși și (2) resurse suficiente pentru a da o mărturie eficientă în fața grupului din care face parte, fără a avea nevoie de ajutor din afară.
Fiecare biserică și conferință locală trebuie să constate care sunt grupurile etnice din interiorul ei care au nevoie de evanghelizare. Acum este timpul să investim în misiunea lui Dumnezeu de a face ucenici din toate popoarele, grăbind revenirea Mântuitorului nostru și, la sfârșit, trăind cu toții în cerul cel nou și pe pământul cel nou care ne sunt promise aici.
Implică-te!
Cum grăbești revenirea lui Isus? Plantezi semințele speranței în inima celor care trebuie să audă Vestea Bună? „Uzi” credincioșii cei noi ajutându-i să învețe ce înseamnă să trăiești o viață de ascultare loială față de Hristos? Roagă-te pentru oportunități de a transmite făgăduința unui nou pământ oamenilor din lista ta zilnică de rugăciune.
Implică-te și mai mult!
Unii dintre „ucenicii” tăi s-ar putea să fie pregătiți să Îl accepte pe Hristos, adică să se alăture unei biserici sau unui grup de credincioși. Pune-te în locul lor și imaginează-ți că vii la biserică pentru prima dată. Ce fel de experiență ar avea? Cât de pregătită este biserica ta să primească și să îndrume nou-veniți? Sunteți pregătiți să creați o grupă nouă de credincioși, nu doar să întăriți biserica deja existentă? Creează o strategie pentru rezolvarea aspectelor deficitare. Împărtășește-ți gândurile cu conducerea bisericii și lucrează împreună cu aceasta la implementarea unui nou plan de a deveni o biserică mai hotărâtă în misiunea de a face ucenici în zone albe.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO