[joi, 21 decembrie] Minunea de Purim

 

 

Comentatorii din toate secolele au observat că numele lui Dumnezeu nu apare în cartea Estera. Aceasta este singura carte biblică în care apare acest fenomen. Cu toate acestea, iudeii au putut recunoaște acțiunile lui Dumnezeu în marea eliberare care s-a produs în favoarea lor, iar această carte a fost aleasă de poporul lui Dumnezeu pentru a fi inclusă în canonul Bibliei.

 

Putem descoperi prezența lui Dumnezeu dincolo de fațada vieții noastre de zi cu zi? Acțiunile lui Dumnezeu pot părea evenimente normale, naturale și, dacă nu le acordăm o atenție deosebită, nu vom observa prezența lui Dumnezeu.

 

6. Citește Estera 9:1-12. Care a fost rezultatul eforturilor Esterei?

 

Estera 9:1-12

„În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca şi hotărârea împăratului, şi când vrăjmaşii iudeilor nădăjduiseră să stăpânească peste ei, s-a întâmplat tocmai, dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra vrăjmaşilor lor. 2 Iudeii s-au strâns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele! 3 Şi toţi mai-marii ţinuturilor, căpeteniile oştirii, dregătorii, slujbaşii împăratului au sprijinit pe iudei din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu. 4 Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului şi faima lui se răspândea în toate ţinuturile, pentru că ajungea din ce în ce mai puternic. 5 Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorât şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor. 6 În capitala Susa, iudeii au ucis şi au prăpădit cinci sute de oameni, 7 şi au junghiat pe Parşandata, Dalfon, Aspata, 8 Porata, Adalia, Aridata, 9 Parmaşta, Arizai, Aridai şi Vaiezata, 10 cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmaşul iudeilor. Dar n-au pus mâna pe averile lor. 11 În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră ucişi în capitala Susa a ajuns la cunoştinţa împăratului. 12 Şi împăratul a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis şi au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ţinuturi ale împăratului? Care-ţi este cererea? Ea îţi va fi împlinită. Ce mai doreşti? Vei căpăta.”

 

Minunea de Purim are o formă foarte neobișnuită. Este ascunsă, deghizată în evenimente aparent naturale. Legea de a-i extermina pe iudei nu a fost anulată, ci s-a scris o nouă lege, care le permitea iudeilor să se apere.

 

De asemenea, observăm și celelalte lucruri care s-au întâmplat și modul în care Dumnezeu a putut lucra prin intermediul lor. Perșii au observat acțiunile lui Dumnezeu în favoarea iudeilor.

 

Și rezultatul?

 

„Și mulți oameni dintre popoarele țării s-au făcut iudei” (Estera 8:17). Acesta este un exemplu extraordinar de modalitate în care Dumnezeu poate să Se facă cunoscut sufletelor pierdute.

 

Conducătorii poporului iudeu au recunoscut lucrarea lui Dumnezeu. După ce au ieșit victorioși în lupta lor de apărare, iudeii au decretat o sărbătoare anuală (numită Purim) de amintire și celebrare a biruinței lor. Aceste zile sunt și în prezent petrecute în recunoștință la adresa lui Dumnezeu și în amintirea eliberării oferite de El.

 

Implică-te!

Roagă-te ca Dumnezeu să îți dea curajul să îi împărtășești unei persoane de pe lista ta de rugăciune ceva ce a făcut El pentru tine.

 

Implică-te și mai mult!

Începe să îți notezi într-o agendă sau într-un jurnal lucrurile mici (sau mari) pe care Dumnezeu le face pentru tine. Recitește-le și roagă-te ca Dumnezeu să ți le readucă în minte la vremea potrivită pentru a le împărtăși cuiva.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO