Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
Luca 2:52

Ascultă ediția audio aici.

  

Procesul de educație determină diferite profiluri de oameni. Vreau să vă prezint mai jos câteva și să vă întreb care dintre ele este mai de dorit?

A. O persoană cu un IQ (coeficient de inteligență) ridicat, dar cu un EQ (coeficient de inteligență emoțională) scăzut și, astfel, cu dificultăți de relaționare, de empatie și de adaptabilitate.

B. O persoană cu un EQ ridicat, dar cu un trup sensibil și bolnăvicios.

C. O persoană cu un fizic bine dezvoltat, dar egoist și fără caracter.

D. O persoană cu capacități de memorare și de redare peste medie, dar fără abilități și deprinderi practice pentru viață.

Este evident că niciunul dintre exemplele de mai sus nu constituie idealul educațional. Adevărata educație reprezintă o dezvoltare echilibrată a tuturor capacităților cu scopul de a-L reprezenta pe Dumnezeu și pentru o slujire eficientă a semenilor. Aceasta poate fi simbolizată de un scaun cu patru picioare, după modelul educației lui Isus Hristos. Așa cum afirmă textul de astăzi, Isus creștea în componenta intelectuală, în cea fizică, în cea spirituală și în cea socială. El Și-a dezvoltat la potențialul maxim toate cele patru componente ale personalității Sale. Caracterul Lui reprezintă un produs evident al adevăratei educații. El reprezintă dovada că, atunci când omul este dispus să colaboreze cu Dumnezeu, rezultatul va fi un adevărat succes și o mare binecuvântare.

Un scaun care nu are toate picioarele egale nu este tocmai confortabil și stabil. De aceea, te invit astăzi să te gândești în două direcții: În primul rând, examinează-te personal. Ești o persoană dezvoltată într-un mod echilibrat? Ce schimbări ar trebui să faci pentru ca toate componentele capacităților tale să fie eficientizate la maximum? Apoi, examinează direcția dezvoltării copiilor sau elevilor tăi. Ce-ai putea face pentru a-i ajuta să-și dezvolte armonios toate cele patru componente?

Și, nu uita, Acela care L-a ajutat pe Isus te poate ajuta și pe tine!

autor: Mihai Goran

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO