Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
Matei 10:29-31
Care este activitatea ta preferată pe care o faci împreună cu familia? Mie îmi place să iau ceaiul împreună cu cele două surori ale mele, fratele meu, mama și tata, toți așezați împrejurul mesei din bucătărie. În aceste ocazii avem cele mai frumoase conversații, râdem necontrolat cu privire la ceva amuzant, ascultăm atenți povestiri din copilăria mamei și a tatălui și ne reamintim despre zilele bune de odinioară. Într-o zi, beam ceaiul împreună cu mama, când conversația s-a îndreptat către perioada copilăriei mele. Când m-am născut, familia mea locuia în Sydney, dar șase luni mai târziu tata a acceptat chemarea de a studia teologia, așa că ne-am mutat la Colegiul Avondale din Cooronbong, North New South Wales.
Aveam cam nouă luni când mama m-a așezat într-un premergător cu roți ca să mă încurajeze să merg și să am o activitate în timp ce ea își făcea treburile prin casă. Nu locuiam într-o casă mare – trei dormitoare, podele din lemn, iar pământul din spatele casei era înclinat, așa încât o scară lungă cobora de la ușa din spate până în curte. Mama a spus că trebuia să coboare pe treptele din spate pentru a agăța hainele la uscat pe culmea de rufe care se afla în curte. Credea că eu sunt în altă parte a casei, dar, fără să știe, eu eram chiar în spatele ei și am ajuns în vârful scărilor înainte de a se închide ușa. Mama coborâse pe scări când i s-a părut că a auzit un zgomot. Când s-a întors să vadă ce era, a privit îngrozită cum eu am început să cad pe scări în premergător. Mama spune că incidentul s-a întâmplat cu încetinitorul. Cumva, am fost aruncată din premergător și, în timp ce el a căzut la pământ, ea m-a văzut cum am fost așezată cu grijă pe o treaptă la mijlocul scărilor. Chiar dacă nu am avut nicio rană, am plâns din cauza șocului. Mama este sigură că niște mâini m-au prins în aer, m-au luat în brațe și m-au așezat în siguranță, cu grijă, pe treaptă. Nu există nicio altă explicație decât că Dumnezeu m-a protejat în acea zi, cu mâini nevăzute.
Întotdeauna mă gândesc la istorisirea aceasta cu uimire, copleșită de cunoștința faptului că Dumnezeu Se îngrijește de mine – că El m-a protejat și mi-a salvat viața la vârsta de nouă luni. Ce pot face pentru a-I răsplăti grija iubitoare? Să Îl onorez, să Îi slujesc și să împlinesc scopul Lui pentru viața mea!
