Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre…
1 Petru 3:7

Ascultă ediția audio aici.

 

În originalul grecesc apare expresia: a locui în aceeași casă, a împărtăși cunoștința cu nevestele noastre. Despre această înțelepciune este vorba, de a avea amabilitatea și răbdarea să-i călăuzești și pe cei din casa ta așa cum o faci pentru alții. Poate că mulți dintre noi am auzit cel puțin o dată replica: „Vorbește și cu mine la fel de frumos” sau „poartă-te și cu mine cu aceeași amabilitate”, fie de la partenerul de viață, fie de la copiii noștri. La rândul nostru i-am replicat poate și noi soției, în timp ce ne apostrofa pentru felul în care conduceam mașina: „Dar în mașină cu altcineva cum reușești să nu faci observații sau să le faci mult mai elegant?”

Când Mântuitorul lumii era în cel mai întunecat ceas, epuizat de foame, de sete și de chin sufletesc, se gândea cu prioritate la mama lui, zdrobită de durere și deznădejde, pentru a-i oferi pe cineva care să o călăuzească în anii bătrâneții. El uită de rușinea și de suferința Lui pentru a Se îngriji de cea cu care a împărtășit cunoștințele mântuirii în modul cel mai apropiat. Au locuit în aceeași casă și, de pe cruce, ne învață să nu-i lăsăm pe cei dragi fără niciun sprijin. Ellen White spune că „cea mai bună predică pe care o poți prezenta înaintea oamenilor este să porți de grijă familiei tale” (Ellen G. White, Mărturii despre Sabat, p. 41).

Dacă ești foarte amabil, atent și veșnic disponibil cu alții, uneori chiar cu persoane necunoscute, dar acasă îți permiți un comportament nerăbdător, ursuz, critic și aspru, atunci, vorba lui C. S. Lewis, impulsul cel mai slab e cel care arată adevărata ta identitate. Adu-ți aminte de altar, de promisiunea făcută în fața lui Dumnezeu că o/îl vei îndruma și la bine, și la greu, cu dragoste și cu bunătate, înainte de oricare altă persoană.

Trăiește azi cu amintirea legământului solemn de la căsătorie și, prin harul lui Dumnezeu, fă o prioritate din a purta de grijă casei tale, mai mult decât o faci pentru alții.

autor: Ilie Cristea

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO