Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta mea biruitoare.
Isaia 41:10

Ascultă ediția audio aici.

 

Una dintre părțile mele preferate din cartea Călătoria creștinului este cea în care personajul principal, Creștinul, ajunge în sfârșit la cruce împreună cu povara lui. În timp ce stă acolo, încărcătura lui insuportabilă cade dintr-odată la pământ, se rostogolește pe deal și se pierde undeva într-un mormânt gol.

Poate suna destul de straniu spus așa, dar uneori mă gândesc că cele mai mari poveri ale noastre sunt copiii noștri. Nu vreau să spun că ei reprezintă un bagaj emoțional. Ci doar că ei sunt poveri în sensul că sunt cei la care ținem cel mai mult. Pierdem somn îngrijorându-ne că nu se vor mai face bine când sunt bolnavi. Ne trezim în toiul nopții când ne strigă și doborâm recorduri la alergare când există vreo posibilitate să fie în pericol de a se răni în vreun fel.

Copiii noștri sunt cele mai mari comori și totodată și cele mai mari poveri. Prin urmare, nu ar trebui ca, în calitate de creștini, să îi aducem la cruce?

Îmi amintesc cum a fost când fiul nostru, Noah, a fost diagnosticat cu o dizabilitate de învățare. Voiam să plâng, deoarece, deși sunt consilier, m-am simțit copleșită de povara de a încerca să-mi ajut fiul să facă față acestei incapacități. Apoi mi-am amintit că eu și soțul meu nu eram singuri în efortul de a-l crește pe Noah. Dumnezeu l-a creat și știa totul despre el. Dacă îmi duceam la Hristos poverile cu privire la Noah, atunci aș fi fost liberă de tot ce însemna frică și stres.

Fie că ești părintele unui copil cu dizabilități, fie al unuia sănătos, turbulent și vijelios, Dumnezeu este aici pentru tine. Te vede și îți cunoaște nevoile. El așteaptă să-ți ofere puterea și aptitudinile de care ai nevoie ca să-ți crești copilul ca ucenic al lui Hristos. El îți va oferi înțelepciunea care îți lipsește. Nu trebuie să faci altceva decât să te duci la cruce și să-ți așezi copilul la picioarele lui Isus.

Doamne, Te rog, ajută-ne să ne purtăm poverile și să ne aducem grijile la Tine, astfel încât să ne eliberăm pentru a fi părinții care ne-ai chemat să fim!

autor: Asheley Woodruff

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO