SCOPUL LUI DUMNEZEU – BINECUVÂNTAREA NOASTRĂ


…Te voi binecuvânta… și vei fi o binecuvântare…
Geneza 12:2

Ascultă ediția audio aici.

 

Efortul făcut pentru binecuvântarea altora va aduce binecuvântare pentru noi. Acesta a fost de fapt scopul urmărit de Dumnezeu atunci când ne-a dat partea noastră de lucru în cadrul planului de mântuire. El le-a dat astfel oamenilor privilegiul de a deveni părtași naturii divine și, la rândul lor, să fie o binecuvântare pentru toți semenii lor. Aceasta este cea mai mare onoare, cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu le-o poate da celor credincioși. Cei care devin astfel părtași la lucrarea iubirii divine sunt aduși tot mai aproape de Creatorul lor. 

Dumnezeu ar fi putut să le încredințeze îngerilor din ceruri lucrarea de vestire a soliei Evangheliei și toată lucrarea slujirii din iubire. El ar fi putut să folosească alte mijloace pentru împlinirea planurilor Sale. Dar, în marea Sa iubire, a ales să ne facă împreună-lucrători cu El, cu Domnul Hristos și cu îngerii ca să putem fi părtași binecuvântării, bucuriei și înălțării spirituale care rezultă din această slujire neegoistă. 

Făcându-ne părtași suferințelor Lui, noi suntem aduși în relații de împreună-simțire cu Domnul Hristos. Fiecare act de sacrificiu de sine pentru binele altora întărește spiritul binefacerii în inima dătătorului, legându-l tot mai strâns de Răscumpărătorul lumii care, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim (2 Corinteni 8:9). Și numai când împlinim în acest fel scopul divin al existenței noastre, numai atunci, viața poate fi o binecuvântare pentru noi.

Omul de afaceri poate să-și conducă afacerile în așa fel încât, datorită cinstei și credinței sale, Domnul să fie preamărit. Dacă este un adevărat urmaș al Domnului Hristos, va demonstra religia lui în tot ce face, și oamenii vor vedea în el spiritul lui Hristos. Mecanicul poate fi un reprezentant vrednic și credincios al Aceluia care a muncit din greu în umila Sa viață trăită printre dealurile din Galileea. Toți aceia care poartă Numele lui Hristos să lucreze și să se comporte astfel încât ceilalți, văzând faptele lor bune, să-L slăvească pe Creatorul și Răscumpărătorul lor (Calea către Hristos, pp. 79, 81).

autor: Ellen G. White

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO