Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Evrei 12:2
Ascultă ediția audio aici.
Dumnezeu este pentru întreg Universul izvorul vieții, luminii și bucuriei. Asemenea razelor de lumină de la soare, asemenea apei care se revarsă dintr-un izvor viu, tot așa binecuvântările se revarsă de la Dumnezeu peste toate creaturile Sale. Și oriunde viața lui Dumnezeu se află în inimile oamenilor, ea se revarsă și asupra altora în iubire și binecuvântare.
Bucuria Mântuitorului nostru consta în înălțarea și răscumpărarea celor căzuți în păcat. Pentru realizarea acestui scop, El nu și-a considerat viața ca fiind scumpă înaintea Sa și a suferit crucea și a disprețuit rușinea. Chiar și îngerii sunt totdeauna angajați în a lucra pentru fericirea altora. Aceasta este bucuria lor. Ceea ce inimile egoiste ar socoti drept un serviciu umilitor, adică acela de a sluji celor care sunt nenorociți și, din toate punctele de vedere inferiori lor în caracter și rang, este totuși lucrarea îngerilor fără păcat. Spiritul iubirii Domnului Hristos care se jertfește pe sine este spiritul care cuprinde întreg cerul și care constituie esența binecuvântărilor Lui. Acesta este spiritul pe care urmașii lui Hristos îl vor avea, lucrarea pe care ei o vor face.
Când iubirea lui Hristos este păstrată ca ceva scump în inimă, asemenea mirosului unui parfum plăcut, ea nu poate fi ascunsă. Influența ei sfântă va fi simțită de toți aceia cu care venim în contact. Spiritul Domnului Hristos în inimă este asemenea unui izvor în deșert, curgând ca să învioreze totul, făcând pe cei ce sunt gata să piară doritori să bea din apa vieții.
Iubirea față de Hristos se va manifesta în dorința de a lucra așa cum a lucrat El, pentru binecuvântarea și înălțarea omenirii. Ea ne va face să avem iubire, bunătate și simpatie față de toate ființele create de cerescul nostru Tată.
… Cei care sunt părtași harului lui Hristos vor fi gata să facă orice sacrificiu ca și alții, pentru care a murit Domnul Hristos, să poată fi părtași ai darului ceresc. Ei vor face tot ce pot pentru a face mai bună lumea în care trăiesc (Calea către Hristos, pp. 77–78)