[vineri, 29 septembrie]
Încheiem, meditând la Efeseni 6, unde descoperim că noi, biserica, suntem armata lui Dumnezeu care aduce pacea. În această epistolă, Pavel descrie biserica drept: trupul lui Hristos (1:22,23; 4:11-16), templul lui Dumnezeu (2:19-22) și mireasa/soția lui Hristos (5:21-33). În Efeseni 6:10-20, Pavel descrie biserica drept armata lui Dumnezeu și emite o viguroasă chemare sub arme. Este un pasaj cu multe aspecte pozitive, dar și cu riscuri de interpretări greșite.
Am putea înțelege greșit cuvintele lui Pavel ca pe o chemare la folosirea armelor sau la agresivitate. Pavel însă accentuează unitatea, vorbirea care zidește și bunătatea. El descrie vestea bună a lui Dumnezeu ca „Evanghelia păcii” (6:15). Prin această metaforă militară, biserica nu este îndemnată să facă război în sensul obișnuit, ci să aducă pacea în lupta spirituală cu răul. Pavel intră pe câmpul marii lupte și ne cheamă să ne înrolăm în armata lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu mergând înaintea noastră și echipați din cap până în picioare cu armura pe care ne-a oferit-o, nu putem da greș. Biruința este asigurată.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO