[vineri, 22 septembrie]
„Soldații lui Hristos trebuie să acționeze în armonie. De unii singuri nu pot fi apreciați. […] În unire stă puterea. Câteva suflete convertite care acționează în armonie, în vederea aceluiași scop măreț și sub aceeași conducere, vor dobândi victorii în orice conflict” (Ellen G. White, în Spalding and Magan Collection, p. 121).
De ce se numește Pavel un „sol în lanțuri” (Efeseni 6:20)? Solii aveau adesea roluri importante în timpul războiului, așa că autodescrierea lui Pavel se potrivește contextului militar. Mesagerii trebuiau tratați cu respect datorită persoanei sau țării care îi trimitea. Dar există un contrast puternic între rolul lui Pavel de ambasador al Conducătorului Suprem al universului și lipsa clară de respect indicată de lanțurile sale (literal, „lanț”). Deoarece ambasadorii purtau un accesoriu oficial în formă de colier, menționarea de către Pavel a unui „lanț” ar putea fi „condimentată cu ironie”, în ideea că vede în lanțul său „o decorație de purtat cu cinste” (David J. Williams, „Paul’s Metaphors, 1999”, p. 152).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO