Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
Marcu 5:30
Era ziua de naștere a învățătoarei! Ea era toată numai un zâmbet când a ajuns la școală. Îmbrăcată în noua ei rochie turcoaz, cu pantofi asortați, s-a îndreptat către sala clasei a III-a. Elevii au văzut-o că se apropie și s-au grăbit către ea ca valurile mării. Unii o țineau de mână, alții trăgeau de rochia ei nouă, iar un băiețel și-a aruncat mâinile în jurul gâtului ei. Când a reușit să se elibereze în sfârșit, și-a analizat hainele și a văzut o pată mare maro pe fustă.
Isterică, a strigat către grupul de copii entuziaști: „Cine mi-a atins rochia? Mi‑ați stricat rochia pentru ziua mea de naștere!” Șocați și uimiți, copiii s-au grăbit să se îndepărteze. Nu puteau să își dea seama cine murdărise rochia învățătoarei. Au regretat faptul că gestul lor cu intenții bune i-a cauzat atâta supărare.
Întrebarea învățătoarei îmi aduce aminte de o întrebare similară pusă de Isus. Într-o zi, o mulțime Îl înghesuia. Deodată, Isus S-a oprit, S-a uitat în jur și a spus: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
Această întrebare i-a uimit pe ucenici și a lăsat mulțimea fără cuvinte. Ucenicii I-au răspuns: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: «Cine s-a atins de Mine?»” (Marcu 5:31).
Ucenicii nu au realizat că Isus recunoscuse o atingere extraordinară. Mulțimea se înghesuia pe lângă Isus, dar cineva L-a atins în mod deliberat prin credință. Ca răspuns la întrebarea Lui, o femeie a venit tremurând înaintea Lui și I-a spus toată experiența prin care trecuse de-a lungul anilor și minunea vindecării care avusese loc în corpul ei pentru că se atinsese direct de El. Isus a întărit credința acestei femei și i-a confirmat vindecarea.
Răspunsul pe care femeia I l-a dat lui Isus a fost o expresie a credinței sale în El, și a acceptării harului Său iertător. Ne putem bucura că avem ocazia să ne apropiem de Isus prin rugăciune și studiul Scripturii. Îmi doresc să experimentăm astăzi harul transformator al lui Dumnezeu în timp ce Îl atingem prin credință.