Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului, căruia I-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul.
2 Împărați 19:14,15
Istoria lui Ezechia este scrisă de două ori, prima dată în 2 Împărați 19 și apoi în Isaia 37. Când Ezechia a primit o scrisoare de amenințare de la Sanherib, împăratul Asiriei, el a dus scrisoarea în templu, a întins-o înaintea Domnului și s-a rugat. Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui Ezechia într-un mod extraordinar. El a trimis un înger să rezolve problema. Îngerul a omorât 185.000 de oameni din tabăra asiriană. Când Sanherib s-a întors la Ninive, fiii lui l-au ucis.
Am decis să preiau metoda lui Ezechia pentru a-mi rezolva problema. Am scris problema pe o foaie de hârtie, am întins-o pe masă înaintea Domnului și m-am rugat. Apoi, am așteptat ca Domnul să îmi trimită răspuns. Dumnezeu m-a binecuvântat din abundență. Astfel s-a născut proiectul de rugăciune „Efectul Ezechia”. Am împărtășit acest proiect la biserică, la întâlnirile cu surorile și cu mulți oameni care au venit la mine pentru rugăciune.
Prietena mea Charlotte și soțul ei, Doug, s-au confruntat cu o problemă cu privire la locuință – nu puteau găsi o casă la un anumit preț rezonabil. I-am rugat să își scrie problema pe o foaie de hârtie. Am pus hârtia pe podea. Apoi fiecare dintre noi am pus un picior pe hârtie, ne-am dat mâinile și ne-am rugat. Dumnezeu a rezolvat problema.
Ce probleme ai de înfruntat pe care nu le poți rezolva? Ce datorii ai pe care nu le poți plăti? Cu ce situație te confrunți în care nu ai idee ce să faci și încotro să mergi?
Te rog, nu încerca să o rezolvi singură. Predă-I problema lui Isus. Scrie-o pe o foaie de hârtie, întinde-o înaintea Domnului și roagă-te. Indiferent de lucrul pe care ești chemat să îl înfrunți în această viață, învață să te îndrepți întâi spre Dumnezeu pentru ajutorul de care ai nevoie. Chiar dacă Dumnezeu nu răspunde întotdeauna cu „da”, noi trebuie să ne încredem în El și când răspunde cu „așteaptă” sau „nu”.
Ține minte că rugăciunea, încrederea, credința și ascultarea de Dumnezeu sunt soluțiile pentru toate problemele noastre. Încearcă astăzi „Efectul Ezechia”. Scrie-ți problemele și cererile pe o foaie de hârtie, adu-o înaintea Domnului și roagă-te. Dumnezeu te va uimi prin ceea ce poate face cu situația ta.