STABILEȘTE REGULI DE VIAȚĂ PENTRU COPILUL TĂU


Ce va trebui să păzim cu privire la copil și ce va fi de făcut?
Judecătorii 13:12

Ascultă ediția audio aici.

Când Dumnezeu i-a spus lui Manoah, tatăl lui Samson, că va avea un fiu la bătrânețe, el a întrebat: „Ce va trebui să păzim cu privire la copil și ce va fi de făcut?” El a fost un tată înțelept. A știut că, pentru a-și putea împlini destinul, fiul său trebuia să fie crescut după anumite reguli.

El și-a înțeles responsabilitatea de tată și i-a cerut Îngerului lămuriri cu privire la lucrurile care trebuiau respectate în creșterea și educarea lui Samson. Copilul avea să învețe și să respecte regulile de viață în prima școală, care era familia lui, iar învățători îi erau părinții.

Ellen White, în cartea sa Îndrumarea copilului, scrie: „Uneori mă pomenesc dorind ca Dumnezeu să le vorbească părinților cu voce tare, așa cum i-a vorbit soției lui Manoah, spunându-le ce să facă în educarea copiilor lor. Noi suferim pierderi teribile în fiecare ramură a lucrării prin neglijarea educației în cămin. Aceasta ne-a convins de nevoia de școli în care să predomine o influență religioasă. Dacă poate fi făcut ceva care să contracareze marele rău, în puterea lui Isus o vom face” (MS 119, 1899).

Copiii se simt mai în siguranță și au tendința să se dezvolte mai bine când știu care sunt limitele. Când circulăm cu mașina pe drumurile publice, respectăm regulile de circulație; altfel riscăm chiar și viața să ne-o pierdem. La fel este și cu copilul tău. El trebuie să știe care sunt „regulile de viață” și că le vei aplica mereu cu seriozitate. Când regulile sunt clare acasă, copiii trăiesc în siguranță. Câtă vreme stau în interiorul acelor limite rezonabile, bine marcate, există bucurie, libertate și acceptare. Poate copiii tăi nu recunosc faptul că își doresc să fii învățătorul lor, dar respiră mai ușurați când ești.

Nu uita să stabilești reguli pentru copiii tăi. Cere-I lui Dumnezeu înțelepciune și tact pentru a le câștiga inima de partea regulilor stabilite de Cuvântul lui Dumnezeu.

autor: Ionel Mardare

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO