Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
Matei 7:7
Într-o zi, soțul meu a descoperit că geamul șoferului de la mașina noastră nu se ridica. L-a ciocănit rapid și, în mod surprinzător, s-a ridicat. Au trecut trei săptămâni în care geamul a funcționat fără nicio problemă. Până în ziua în care nu a mai mers. După o zi lungă de vară toridă, în care am alergat cu treburi, am urcat în mașină și am dat ferestrele în jos. Un curent răcoritor a trecut prin mașină. Când am ajuns acasă, am ridicat ferestrele. Cea din partea șoferului nu s-a mișcat. Împreună cu soțul meu am încercat pe rând să apăsăm și să tragem de butonul geamului – nu s-a întâmplat nimic. Soțul meu l-a împins puțin, așa cum făcuse mai înainte, dar nimic nu s-a întâmplat. Geamul era blocat.
În următoarele zile, geamul mașinii a rămas coborât. Nu ne permiteam să reparăm mașina, așa că ce puteam face? De teamă că mașina se va uda pe interior din cauza unei eventuale ploi, am decis să ne inventăm propriul geam. Am acoperit fereastra cu plastic. După ceva timp, plasticul nu a mai putut proteja interiorul mașinii de evenimentele meteorologice. Eu am avut credință că Dumnezeu va avea grijă de fereastra noastră.
Soțul meu era îngrijorat cu privire la siguranța mașinii. Când mergea la lucru, trebuia să parcheze mașina în parcarea deschisă. Nu putea rămâne cu fereastra așa. Cu credință, a mai mers o dată la garaj să vadă ce putea face mașinii. L-am întâlnit apoi în garaj și i-am sugerat ca înainte de a face ceva, să ne rugăm. La început ne părea puțin comic că stăteam amândoi și ne rugam pentru geam. Totuși, după ce ne-am rugat, soțului meu i-a venit în gând o idee. A scos butoanele care controlau geamul și a umblat puțin pe la fire. Spre surprinderea noastră, fereastra s-a ridicat ca și cum nimic nu se întâmplase. Ne-am întors unul către altul cu zâmbete mari pe fețele noastre, admirând puterea lui Dumnezeu.
Nu există niciun lucru imposibil de rezolvat pentru Dumnezeu. Noi încercam să reparăm fereastra de unii singuri; ar fi trebuit să Îl chemăm pe Tatăl nostru ceresc de la început. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu. El vede și știe totul. El Își dorește să Îl chemăm. Își dorește să Îl căutăm. Versetul de astăzi ne reamintește că nu suntem singuri, că trebuie să cerem, să căutăm și să batem, pentru că Tatăl nostru ceresc ne va răspunde.