Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.
Proverbele 16:9

Când firma de mutare a ajuns, oamenii au încărcat camionul foarte repede. Singura problemă a fost că au plecat către apartamentul nostru înaintea noastră! Până când am plecat noi, ei aveam deja un avans de cel puțin zece minute. Ne îngrijoram că vor ajunge primii și vor trebui să ne aștepte. Prima jumătate a călătoriei era pe autostradă, nimic extraordinar, totul foarte normal. A doua jumătate trecea pe străzi obișnuite. Duminica anterioară merseserăm acolo pentru a lua cheile noului apartament și pentru a-l vedea. Totul a mers bine, așa cum planificaserăm. Însă în ziua mutării, GPS-ul ne-a spus să folosim o altă ieșire ca să părăsim autostrada. Nu ne spusese duminică să ieșim pe la ieșirea 159? mă întrebam. În câteva minute, am știut amândoi, fără niciun dubiu, că acesta era un traseu foarte diferit. GPS-ul ne-a dus pe un drum de țară printre ferme! Pentru că deja întârziaserăm, am decis să mergem pe unde ne indica GPS-ul.

Am mers înainte, parcurgând cel puțin două drumuri de țară, până când am ajuns pe drumuri asfaltate, dar nefamiliare. După ce am făcut un viraj greșit și a trebuit să încercăm din nou, am ajuns în final pe o stradă pe care o recunoșteam. „GPS-ul acela este amețit!” a spus soțul meu. În timp ce vorbeam GPS-ul de rău, am ajuns la apartamentul nostru. Atunci am observat că timpul de sosire estimat de GPS se schimbase față de cum era la începutul călătoriei. Traseul pe drumul de țară ne scurtase timpul cu zece minute. Mirați și nedumeriți, ne-am bucurat să aflăm că mașina cu mobila era încă pe drum. Am parcat, am deschis ușa, iar când am ieșit din mașină i-am văzut și pe ei parcând.

Mai târziu în săptămâna aceea, am mers înapoi să facem o curățenie finală înainte de mutarea de vineri. Vineri ne întrebam pe ce traseu ne va duce GPS-ul la apartament de data asta, și a folosit ruta de duminică – niciun pic de drum de țară. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru modul în care a orchestrat sosirea noastră la timp în ziua mutării. Dumnezeu ne ajută atât în problemele mari, cât și în cele mici, și ne călăuzește în fiecare moment. De ce să ne îndoim vreodată de El și de planul Lui când este mult mai bun decât al nostru!

autor: Deidre A. Jones

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO