Isus i-a zis: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.»”
Matei 4:4

Ascultă ediția audio aici.

Să fii părinte este înfricoșător. Este o responsabilitate minunată, dar în același timp descurajatoare. Copiii nu vin însoțiți de un manual de utilizare, așa cum are un smartphone sau o mașină de un model recent, ori de actualizări pe care să le poți accesa pe computer. Uneori, copiii pot părea mai deștepți decât părinții, iar uneori chiar sunt, sau au nenumărate componente de operare. Niciun copil dintr-o familie nu este identic cu altul, chiar dacă sunt gemeni identici sau sunt de același sex.

Copiii au nevoie de un exemplu. Una dintre funcțiile unui părinte este să fie ucenic al lui Hristos. Fii un model de urmat, cineva ale cărui cuvinte, fapte și acțiuni pot fi imitate cu încredere! Când văd că mergi pe urmele lui Hristos, copiilor le e mai ușor să Îl urmeze, iar sfatul „învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6) reprezintă o idee pozitivă de ținut minte. Când nu te găsesc pe tine a fi sufocant ori exagerat, copiii Îl vor privi pe Dumnezeu într-o lumină pozitivă. Când au parte de acest gen de exemplu, copiii noștri vor crește „în înțelepciune și în statură” și „tot mai plăcu[ți] înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52) – exact așa cum a crescut Isus.

Fă în așa fel ca viața ta – bunătatea ta, răbdarea ta, felul în care te porți cu partenerul tău, cu prietenii lor și cu alții – să fie un exemplu pentru copiii tăi despre felul cum Se comportă Dumnezeu cu noi, ca indivizi. Acțiunile tale vor avea un efect pozitiv asupra lor, efect care va persista pe tot parcursul vieții lor și îi va încuraja să aleagă să procedeze corect atunci când vor deveni adulți. „Dacă dorim ca micuții noștri să manifeste spiritul blând al lui Iisus și simpatia manifestată de îngeri pentru noi, va trebui să le încurajăm impulsurile de dragoste generoasă ale copilăriei” (Viața lui Iisus, p. 516).

Disciplinarea trebuie să înceapă când copiii sunt mici. Nu aștepta până devin adolescenți; altfel, vei pierde jocul. Implică-te în viața lor încă de la început. Prețuiți momentele în care sunteți împreună. Roagă-te pentru ei în fiecare zi. Vei culege roade bogate mai târziu.

Doamne, Tu ne-ai dăruit copii pe care să-i creștem ca o mică turmă pe care să Ți-o prezentăm la revenirea Ta! Ajută-ne să fim un exemplu pentru ei în cuvinte și fapte și să fim niște discipoli autentici ai Tăi!

autor: Beverly Henry

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO