[joi, 20 iulie] Acum salvați de Dumnezeu
5. Citește din nou Efeseni 2:1-10 concentrându-te pe concluzia lui Pavel din versetele 8-10. Ce idei evidențiază el la finalul acestui pasaj?
Efeseni 2:1-10
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre 2 în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. 4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). 6 El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. 8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele”.
În Efeseni 2:1-3, Pavel susține că mântuirea credincioșilor din Efes nu are loc datorită comportamentului lor bun sau anumitor calități plăcute. Inițial, ei sunt morți din punct de vedere spiritual. Nu există niciun strop de viață sau valoare în ei (2:1). Au fost complet cuceriți de păcat (2:1). Nu manifestă nicio inițiativă personală, ci sunt conduși de însuși Satana și de patimile josnice și fanteziile lor mintale.
Fără să știe, sunt într-o situație mult mai gravă decât cea a simplei lipse de viață sau virtute spirituală. Împreună cu întreaga omenire, sunt inamicii adevăratului Dumnezeu și se îndreaptă spre ziua sorții și a judecății divine. Sunt „copii ai mâniei, ca și ceilalți” (2:3).
Salvarea lor nu se întemeiază pe propriile lor calități, ci pe iubirea inexplicabilă a lui Dumnezeu – o iubire care nu poate fi explicată pe baza vreunei valori a obiectului iubit. Cu milă și iubire, Dumnezeu acționează în favoarea lor prin Hristos Isus (2:4), înviindu-i din moartea spirituală. Datorită intervenției lui Dumnezeu, ei parcurg un uimitor traseu, care îl urmează pe cel parcurs de Isus Însuși. Din adâncimile extreme ale morții spirituale și ale chinuitoarei sclavii profunde, sunt înviați și duși în „locurile cerești”, apoi sunt așezați împreună cu Hristos pe tronul universului (2:5,6). Această intervenție divină ca un fulger nu este însă un fenomen de moment. Are o putere reală de a persista, o durabilitate veșnică, pentru că Dumnezeu intenționează să-Și manifeste harul față de ei în Hristos Isus de-a lungul întregii veșnicii (2:7).
În concluzia (v. 8-10) la acest pasaj (2:1-10), Pavel revine la această idee de bază, dorind să se asigure că s-a făcut înțeles: mântuirea credincioșilor este o lucrare divină, nu umană. Nu își are originea în noi, ci în darul lui Dumnezeu. Nicio ființă omenească nu se poate lăuda că i-a dat naștere (2:8,9). Stând în harul lui Dumnezeu, noi, credincioșii, suntem dovezi ale harului Său, și doar ale harului Său. Suntem capodoperele Lui, create de Dumnezeu, „în Hristos Isus” (2:10).
De ce este atât de important să înțelegem că salvarea ne vine de la Dumnezeu și nu are la bază valoarea sau eforturile noastre?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
