Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.
1 Petru 5:7
Soțul meu pierduse lupta lungă cu cancerul, iar serviciul de înmormântare tocmai se încheiase. Împreună cu copiii și nepoții mei îi salutam pe cei care veniseră să îl comemoreze. Un domn amabil de la biserică, într-un moment de generozitate pripită, m-a asigurat că diaconii îmi vor tunde gazonul pe timpul verii.
Totuși, promisiunile făcute în ianuarie pot fi uitate atunci când primăvara și vara fac iarba să crească! Din fericire, nu mi-am adus aminte niciodată cine făcuse gestul acesta frumos, dar nerealist, și sunt fericită cu am uitat, pentru că intenția lui a fost bună.
Vremea caldă a venit, iarba a crescut în curtea mea mare, dar niciun diacon nu a venit cu mașina de tuns iarbă. Doi dintre vecinii mei amabili au observat problema mea și fiecare a trecut de vreo două ori cu mașinile lor de tuns.
În cele din urmă, când mi-am amintit promisiunea că diaconii vor ajuta, am luat telefonul să îl sun pe prim-diacon și să cer ajutor. Apoi am pus telefonul jos. L-am luat din nou și l-am pus jos și am plâns. Am făcut asta de câteva ori înainte de a suna. Prim-diaconul și soția lui erau prieteni apropiați, dar, decât să roage pe altcineva, a venit el însuși și a făcut treaba.
Înțelegând că promisiunea a fost făcută într-un moment de simpatie nerealistă, știam că trebuia să caut eu pe cineva pe care să îl plătesc pentru a tunde iarba. La început, un tânăr din biserică a tuns gazonul, iar când el nu a mai putut, i-a dat sarcina unui alt membru al bisericii, care, după mai mulți ani, încă face lucrul acesta cu credincioșie în fiecare vară – și este plătit pentru munca lui!
Chiar dacă diaconii nu s-au rânduit ca să îmi tundă gazonul, într-o zi bărbați și femei de la biserică și-au luat o întreagă dimineață de duminică pentru a face o curățenie generală a curții, în care au toaletat copacii și tufele, au curățat jgheaburile, au smuls buruieni și au tuns iarba!
Cu ani în urmă, împreună cu soțul meu am început să memorăm făgăduințe din Biblie. După ce el a decedat, am continuat să le repet și ocazional să adaug altele care mi-au vorbit inimii. Văd cum Dumnezeu împlinește aceste făgăduințe pe care le-am memorat. Lui Îi pasă cu adevărat și Se îngrijește de nevoile noastre.