Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
Psalmii 34:18
Când eram copii, părinții mei ne-au spus de multe ori că cele mai bune trei daruri pe care ni le datorează sunt: vorbirea (limba), cunoașterea de Dumnezeu (Biblia) și educația (culturală sau de alt fel). Din tinerețe, am învățat cât de valoroasă este educația fetelor. Tatăl meu a fost crescut într-o religie tradițională de o familie poligamă, unde nu era acceptabil ca fetele să fie trimise la școală. Așadar, surorile lui nu au văzut niciodată cei patru pereți ai unei săli de clasă. Totuși, ele au primit o educație potrivită din punct de vedere cultural, care era considerată o pregătire bună pentru căminul viitor al unei fete – căsătoria era țelul final. Părinții mei au simțit că educația era un dar, așa că frații mei și cu mine am putut merge la școală.
Imediat după terminarea unui război civil devastator, tatăl meu și-a strămutat întreaga familie în partea vestică a Nigeriei, unde voia să urmeze un program de studii teologice. În timp ce ne aflam acolo, tata și mama s-au zbătut să pună mâncare pe masă. Partea bună era faptul că pământul fertil se găsea din belșug, iar mama mea harnică a muncit din greu! Am cultivat pământul, am strâns lemne de foc pentru gătit, am tăiat arbuști și am recoltat și vândut legături mari de verdețuri. Din păcate, nu am putut să mai mergem la școală. Ne era dor de prietenii noștri și de stilul de viață anterior.
Într-o dimineață, când strângeam lemne de foc, m-am simțit epuizată emoțional în timp ce îmi aduceam aminte de mersul la școală pe când eram încă acasă. Mintea mea s-a revoltat pentru că îmi imaginam orele pe care le pierdeam. După un suspin zgomotos, am exclamat dramatic, „Unde este Ekele Ukegbu?” Cu frustrare, dar râzând, mi-am răspuns singură: „În pădure, la strâns lemne.” Cu toții au râs! Povara pe care o purtam în inimă cu privire la încetarea educației mele a fost dată pe față. Însă nu am știut că și mama m-a auzit. A fost întristată și mâhnită, dar a ținut acest lucru în inima ei.
Chiar dacă acele comentarii ale mele au devenit o glumă amuzantă în familie, dezvăluirea dezamăgirii pe care o aveam a fost luată în serios și a devenit începutul unui alt episod din viața mea. Părinții mei și-au sacrificat planurile și ne-au dus înapoi la școala noastră iubită. Am fost fericită că m-am întors să îmi continui educația.
Dragă cititoare, porți o povară grea pe inimă? Spune-I lui Isus. El știe cum să conducă toate lucrurile spre binele tău.
