MAȘINA GREȘITĂ A FOST UN RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65:24

Soțul meu trebuia să călătorească în afara țării pentru niște întâlniri. În alte ocazii, eu l-am dus la aeroportul cel mai apropiat, dar de această dată urma să zboare pe un aeroport care era mai departe de casa noastră deci, un drum nou pentru mine. Din acest motiv, l-am rugat să cheme un taxi. Șoferul a întârziat și soțul meu începea să se neliniștească – se temea că va pierde zborul. Așa că m-a rugat să îl duc eu. Nu am fost deloc încântată deoarece nu mai fusesem la acel aeroport. Totuși, nu aveam altă opțiune decât să îl duc. Ne-am rugat și am pornit spre aeroport.

Nu puteam folosi GPS-ul de pe telefon deoarece aveam puțină baterie și voiam să o păstrez pentru urgențe. După ce am ajuns la aeroport, l-am întrebat pe un bărbat cum să ajung la Route 395. Din acel loc știam cum să ajung înapoi acasă. Bărbatul a avut impresia că nu am înțeles instrucțiunile lui și mi-a spus politicos să merg în spatele lui. Am pornit amândoi și am reușit să mă țin după mașina lui până într-un punct, când o altă mașină s-a interpus între noi. A fost destul de epuizant să încerc să mă țin de acel șofer când în jur erau atât de multe mașini asemănătoare. Am făcut tot posibilul să ajung din nou în spatele ghidului meu și, într-un final, am reușit. După câteva minute, mașina a ieșit de pe autostradă și eu am urmat-o, dar mi-am dat seama că am ajuns la un hotel. Când șoferul s-a dat jos din mașină, nu era cel cu care vorbisem mai devreme și, mai mult, era împreună cu familia. M-am întors la mașină de parcă uitasem ceva. Am înălțat o rugăciune ca Dumnezeu să mă călăuzească.

După aceea, am hotărât să intru în hotel, în ciuda faptului că îmi era teamă ca nu cumva șoferul să creadă că l-am urmărit. Am mers la recepție și am explicat situația în care mă aflat, doamna de acolo a fost foarte înțelegătoare. I-am dat adresa mea de acasă și ea a imprimat o hartă pentru mine. Am analizat-o cu atenție și apoi am pornit spre casă pentru a mă pregăti să merg la lucru.

Dumnezeu a știut cât de greu avea să îmi fie să stau în spatele unei mașini pe acele drumuri atât de aglomerate. Așa că El m-a îndrumat spre un șofer greșit care se îndrepta spre un hotel, pentru ca acolo să primesc traseul. Am întârziat puțin la lucru, dar am ajuns în siguranță și mai puțin stresată.

autor: Gertrude Mfune

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO