Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.
Romani 12:6
Estera a avut multe calități care au ajutat-o să fie o împărăteasă foarte bună. Ea era smerită și asculta de familia ei și de Dumnezeu. Avea o inimă iubitoare și sinceră, căuta binele poporului ei. Ea credea în puterea postului și a rugăciunii. Era gata să moară pentru credința ei și știa cum să aplice un plan în mod strategic. Totuși, niciuna din aceste calități delicate sau altele nu au reprezentat motivul pentru care a ales-o împăratul.
El a ales-o pentru că era frumoasă.
Înainte de a trece la pagina următoare, vreau să citești cu atenție. Dacă ea nu era frumoasă, nu ar fi putut niciodată să își folosească celelalte talente. Împăratul a fost atras de frumusețea ei. Toți oamenii din jur au observat-o pe Estera pentru frumusețea ei. Dar nu era vorba doar de frumusețea ei exterioară. Ea era blândă, sărea în ajutor și nu era poruncitoare sau rea. Ea era frumoasă din interior spre exterior.
Cred că toate femeile sunt frumoase. Frumusețea unei femei poate fi în ochii ei sau în modul în care își lasă capul pe spate când râde. Dumnezeu le-a dat tuturor femeilor calități atractive într-un mod sau într-o formă oarecare. El ne-a creat după chipul Lui, și El este frumos. Noi reflectăm într-o oarecare măsură frumusețea Lui lumii din jur.
Totuși, frumusețea Esterei a ajutat-o să aibă un impact și să facă diferența – nu pentru ea, ci pentru cei din jur, pentru poporul ei, națiunea iudaică. Acest lucru îmi amintește de modul în care sunt învățate femeile din Franța: feminitatea este o calitate nu o vulnerabilitate. Putem fi pe cât de gingașe, pe atât de puternice.
Când Estera a mers înaintea împăratului pentru a-și salva poporul, ea a lăsat ca frumusețea ei să îi deschidă ușa spre împărat. Frumusețea ei exterioară, dar și inima ei blândă și slujitoare, a obținut acordul împăratului de a veni la cină. Împăratul a fost atât de impresionat, încât a vrut să îi ofere jumătate din împărăție. Când ea a cerut ca poporul ei să fie lăsat să se apere singur, el i-a împlinit dorința și vrăjmașul ei a fost învins.
Surorilor, să arătăm lumii din jur frumusețea lui Dumnezeu.