[joi, 13 aprilie] O mișcare misionară

 

 

Printr-un studiu atent și profund al Scripturii, primii adventiștii au avut o înțelegere crescândă a importanței acestor solii. Ei au înțeles că Dumnezeu avea un mesaj special pentru această generație – un apel urgent pentru zilele din urmă, care trebuie proclamat oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod, pentru a pregăti lumea pentru întoarcerea lui Hristos. Strigătul celor trei îngeri a reprezentat încă de la început motivația pentru misiunile adventiste.

 

În 1874, Conferința Generală a trimis primul misionar în Europa. Ellen G. White l-a numit pe John Andrews „cel mai capabil dintre noi”. Andrews vorbea cel puțin șapte limbi, putea recita Noul Testament din memorie și știa cea mai mare parte a Vechiului Testament. Era un cercetător genial, un scriitor prolific, un predicator puternic și un teolog competent.

 

De ce să trimiți un astfel de om într-un loc unde erau foarte puțini credincioși? De ce să-ți trimiți „cel mai capabil om” într-un câmp misionar necunoscut? Și de ce a fost dispus să meargă? Soția lui murise în urmă cu doar câțiva ani. De ce ar fi fost dispus să își lase familia și prietenii în urmă, în America, și să plece cu cei doi copii ai săi spre un tărâm necunoscut, riscând totul pentru cauza lui Hristos? Nu există decât un motiv. Credea că Isus avea să Se întoarcă în curând, că mesajul adevărului despre sfârșitul timpului trebuia să ajungă la întreaga lume.

 

De-a lungul istoriei, cei mai luminați și mai capabili dintre noi au călătorit până la marginile pământului pentru a proclama solia lui Dumnezeu pentru zilele din urmă. Printre ei erau profesori, personal medical, pastori, fermieri, mecanici, tâmplari și diferiți negustori. Unii erau angajați ai bisericii, dar mulți nu erau. Erau oameni de rând care credeau că Isus avea să Se întoarcă în curând.

 

6. Citește Apocalipsa 14:6; Faptele 1:8 și Matei 24:14. Ce element comun găsești în aceste versete?

 

Apocalipsa 14:6

„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”.

 

Faptele 1:8

„Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorîDuhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

 

Matei 24:14

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.

 

 

Predicarea Evangheliei veșnice trece dincolo de granițele geografice. Pătrunde în cele mai îndepărtate zone ale pământului. Ajunge la oameni de toate limbile și toate culturile. În cele din urmă, va ajunge în întreaga lume. Cât este de fascinant să știm că mesajul nostru a ajuns până acum în mai mult de 210 țări dintre cele 235 recunoscute de Națiunile Unite.

 

Ce rol crezi că ai putea îndeplini personal în a transmite cele trei solii îngerești „oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod”?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO