Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
1 Corinteni 13:13

Era o zi noroioasă într-o clinică din Guatemala. Gambele și picioarele mă dureau de la atâta stat în picioare. Creierul îmi era obosit. Simțeam că dacă ar trebui să mai susțin un discurs despre hipertensiunea arterială încă o dată, creierul mi-ar fi cedat. Ce m-a motivat să continui a fost faptul că puteam să țin în brațe scumpii bebeluși pe care mamele îi aduceau pentru a fi consultați de doctor. Tocmai de aceea călătoria misionară merita tot efortul. Eu îi făceam pe acești copilași să râdă și să chicotească.

Apoi a intrat el. I-am simțit mirosul înainte de a-l zări cu ochii. Atunci mi-am reamintit de ce am hotărât să fiu profesoară și să nu aleg domeniul sănătății. Deasupra capului lui zburau multe muște. Era murdar, epuizat și dezorientat. Din gura lui venea un miros îngrozitor. Ca situația să fie și mai neplăcută, cât timp a poposit în zona de așteptare, el a urinat pe scaunul din clinica noastră. Când a sosit vremea să intre în cabinet, îmi este rușine să spun că eu am făcut un pas în spate, m-am depărtat de el.

Mă simțeam îngrozitor. Ce ar fi făcut Isus? El l-ar fi întâmpinat cu căldură și l-ar fi întrebat dacă era bine. Văzând că nevoia lui era mai mare decât a altor oameni pe care îi consultasem în acea zi, probabil că Isus ar fi petrecut mai mult timp cu el, în loc să îl grăbească, așa cum am făcut eu. L-am trimis acasă cu mai multe medicamente și mi-a scăpat un: „Que Dios le bendiga” (Dumnezeu să te binecuvânteze) forțat. Mă simțeam ca o prefăcută. Dacă aș fi spus acele cuvinte din toată inima, atunci cel puțin aș fi schițat un zâmbet adevărat. Dar nu a fost așa. Pur și simplu am fost bucuroasă că a plecat. Nu eram foarte încântată că trebuia să curăț mizeria lăsată în urmă de el.

Această experiență m-a pus pe gânduri. Biblia ne spune că noi nu facem un efort în plus, așa cum ar vrea Isus să facem, dacă îi iubim doar pe cei ușor de iubit. Doar iubindu-i și pe cei greu de iubit împlinim porunca de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Mă rog să am mai mult Duh Sfânt în viața mea ca să-i pot iubi pe toți cei pe care îi întâlnesc, indiferent cât de greu sunt de iubit.

autor: Mary C.D. Johnson

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO