Doamne, Tu sprijini pe oameni și pe dobitoace!
Psalmii 36:6
Cum a reușit Kitty să iasă prin geamul mașinii deschis foarte puțin? Nici măcar nu am zăbovit în restaurant foarte mult! Eram peste măsură de întristată! Deja pierdusem căsnicia, familia, așa cum o știam eu, și părtășia cu frații de la biserică. Acum o pierdusem și pe Kitty, singura mângâiere constantă prin lunile lungi și neplăcute.
„Mă voi întoarce la restaurant și le voi lăsa numărul meu de telefon”, a spus Russ. „Mă pot suna dacă găsesc pisica. Eu nu locuiesc foarte departe.”
După câteva ore de condus, l-am lăsat pe fiul meu la internatul liceului. El trebuia să se pregătească pentru un stand al școlii la Festivalul de Toamnă. În timp ce el s-a pus pe treabă, eu am mers la internatul fetelor pentru a-i spăla niște haine. După ce am pornit mașina de spălat, m-am așezat, împovărată, pentru a-i scrie mamei o scrisoare. Voiam să îi povestesc despre sfârșitul de săptămână, despre noul nostru prieten, Russ, și să îi dau vestea nefericită despre dispariția lui Kitty. Inima îmi era împovărată și stomacul, cât un ghem.
Dintr-odată, am auzit o voce blândă de bărbat. „Aici erai!” Am privit în sus și l-am văzut pe Russ în ușă. În brațe o ținea pe Kitty! Am izbucnit în lacrimi bucuroasă. Am sărit în picioare și m-am îndreptat spre ei, spre amândoi. „Pisica ta s-a întors la restaurant după ce am plecat”, a spus el. „Șeful de sală m-a sunat. Surprinzător, Kitty, deși speriată, m-a lăsat să o iau în brațe și să o pun în mașină. Așa că iată-ne!”
Și iată-i, chiar în fața mea! Scumpa mea pisică – pe care o pierdusem, dar acum am găsit-o. Am găsit-o împreună cu un alt prieten bun care nu doar că o salvase pe iubita mea Kitty, dar avea să devină într-o zi preaiubitul inimii mele. David a scris cândva că Domnul îi „[sprijină] pe oameni și pe dobitoace” (Psalmii 36:6). Din experiență știu că face acest lucru.
El vindecă și păzește inimile și familiile frânte. Planurile Sale se împlinesc în moduri pe care nici nu ni le imaginăm. Sunt sigură că Dumnezeu a zâmbit de fiecare dată când ne-a văzut pe mine și pe Russ scriindu-ne scrisori – în fiecare zi – în lunile care au urmat. Apoi, ne-am întâlnit cât am putut de des. După o vreme, avându-i alături pe copiii viitoarei noastre familii unite, și cu Dumnezeu care ne-a adus împreună, am făcut schimb de jurăminte prin legământul căsătoriei. Asta se întâmpla în urmă cu patruzeci de ani.
Indiferent de pierdere, nu renunța niciodată la Dumnezeu. Sau la capacitatea Sa de a-ți păzi și vindeca inima.
