[vineri, 27 ianuarie]
Cartea de aducere-aminte din cer consemnează și credincioșia financiară a membrilor familiei lui Dumnezeu. „Îngerul raportor consemnează fidel fiecare dar dedicat lui Dumnezeu și pus în trezorerie, precum și rezultatul final al mijloacelor astfel date. Dumnezeu ia cunoștință de fiecare bănuț consacrat cauzei Sale și de bunăvoința sau ezitarea dătătorului. Motivația dăruirii este înregistrată de asemenea. […] Chiar dacă mijloacele consacrate astfel vor fi greșit folosite, neatingând scopul avut în vedere de dăruitor – slava lui Dumnezeu și salvarea de suflete –, cei care au făcut sacrificiile cu sinceritate, având în vedere numai slava lui Dumnezeu, nu-și vor pierde răsplata” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 2, p. 518).
„Asemenea lui Corneliu, trebuie să unim rugăciunea cu dăruirea. […] Credința fără fapte este moartă și fără o credință vie este imposibil să Îi fim pe plac lui Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, trebuie să oferim tot ceea ce putem, atât prin ceea ce facem, cât și din resursele noastre, pentru împlinirea rugăciunilor noastre. Dacă ne trăim practic credința, nu vom fi uitați de Dumnezeu. El notează fiecare act de iubire și renunțare de sine. El ne va deschide căi prin care ne putem arăta credința prin fapte” (Ellen G. White, în „Atlantic Union Gleaner”, 17 iunie 1903).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO