[vineri, 20 ianuarie]

 

 

Studiu suplimentar:

Citește cel mai amplu document despre zecime scris de Ellen G. White, în volumul 9 din „Mărturii pentru biserică”, p. 245-252. Studiază și Secțiunea III din „Sfaturi privind administrarea creștină a vieții”, p. 65-107.

 

„Dacă toată zecimea s-ar vărsa în tezaurul Domnului așa cum ar trebui, s-ar primi așa binecuvântări încât darurile și jertfele în scopuri sacre s-ar înmulți de zece ori” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 4, p. 474). Ce declarație extraordinară! Dacă am fi toți credincioși în darea zecimii, Dumnezeu ne-ar binecuvânta cu fonduri care să ne înmulțească darurile o mie la sută.

 

„Toți ar trebui să-și aducă aminte că cerințele lui Dumnezeu sunt superioare oricăror cerințe. El ne dă din belșug și contractul pe care l-a făcut cu omul este ca a zecea parte din bunurile sale să Îi fie înapoiată lui Dumnezeu. Domnul, plin de îndurare, le încredințează administratorilor Săi comorile Sale, dar cu privire la a zecea parte El zice: aceasta este a Mea. Exact în măsura în care Dumnezeu i-a dat omului proprietatea Sa, omul trebuie să-I înapoieze lui Dumnezeu cu credincioșie o zecime din tot avutul său. Acest aranjament deosebit a fost făcut chiar de Hristos” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 6, p. 384).

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO