[miercuri, 14 decembrie] Îndrumarea Duhului Sfânt
Duhul Sfânt este agentul puternic al lui Dumnezeu care toarnă dragostea Tatălui în inima noastră (Romani 5:5), ne conduce la o adevărată experiență salvatoare (Ioan 16:7-11), ne ghidează spre tot adevărul (Ioan 16:13) și ne dă puterea de a împlini misiunea Evangheliei (Faptele 1:8). Fiindcă Duhul Sfânt este cel care contracarează acțiunea de degradare a lui Satana, nu este de mirare că Satana încearcă prin toate mijloacele să distorsioneze înțelegerea noastră cu privire la natura și lucrarea Duhului Sfânt. În timp ce unii Îi neagă personalitatea, alții accentuează darurile Duhului în detrimentul puterii Sale transformatoare.
5. Citește Faptele 8:4-24. Simon voia să primească darurile Duhului Sfânt fără să fie reînnoit de Duhul lui Dumnezeu. Cum se manifestă în zilele noastre aceeași atitudine?
Faptele 8:4-24
„4 Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul. 5 Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos. 6 Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. 7 Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. 8 Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. 9 În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei. 10 Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare-aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte mare”. 11 Îl ascultau cu luare-aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui. 12 Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei. 13 Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.14 Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. 15 Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. 16 Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. 17 Atunci, Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt. 18 Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani 19 şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt”. 20 Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! 21 Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. 22 Pocăieşte-te dar de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă, 23 căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.” 24 Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis””.
Copii ai lui Dumnezeu sunt acei oameni care sunt călăuziți de Duhul Sfânt (Romani 8:14) în tot adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 16:13; 17:17). Isus a rostit o avertizare în termeni clari. Citește-o în Matei 7:21-23. Duhul Sfânt niciodată nu îl conduce pe om departe de Cuvântul lui Dumnezeu – pe care El Însuși l-a inspirat –, ci îl conduce întotdeauna pe om în conformitate cu acel Cuvânt.
Același Duh Sfânt care ne ghidează în tot adevărul ne dă și putere să îi conducem pe alții la acel adevăr minunat (Matei 28:18-20; Faptele 1:8). În timp ce ne îndeplinim misiunea sfântă, avem sprijinul Lui special. Așadar, în fiecare dimineață trebuie să îngenunchem înaintea Domnului și să ne reînnoim jurământul de consacrare față de El. Dacă facem așa, El ne va oferi prezența Duhului Său, cu puterea Lui înviorătoare și sfințitoare.
Trebuie în același timp să fim deschiși la îndrumarea Sa prin luarea unor decizii conștiente, în fiecare zi, de a face ce știm că este bine și de a evita ce știm că este rău. Cu alte cuvinte, doar atunci când căutăm să trăim cum ar trebui, prin puterea dată de Dumnezeu, vom fi deschiși să primim în viața noastră acea putere a Duhului Sfânt promisă de Dumnezeu.
De ce este important să ne rugăm în fiecare dimineață să fim deschiși la călăuzirea Duhului Sfânt în viața noastră?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO