[joi, 24 noiembrie] Sufletele de sub altar

 

 

5. Citește Apocalipsa 6:9-11. Cum pot striga de „sub altar” „sufletele” martirilor morți?

 

Apocalipsa 6:9-11

„9 Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. 10 Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” 11 Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

 

Ruperea celei de-a cincea peceți din Apocalipsa dezvăluie o scenă neobișnuită. Sufletele martirilor sunt văzute, metaforic vorbind, „sub altar” strigând către Dumnezeu după răzbunare (Apoc. 6:9-11). Unii comentatori tind să identifice acest „altar” cu altarul tămâierii menționat în legătură cu a șaptea pecete (Apoc. 8:1-6). Dar referirea la „sânge” (în loc de „tămâie”) din Apocalipsa 6:9-11 ne face să vedem aici o trimitere la altarul pentru arderea-de-tot, pe care se vărsa sângele jertfelor (Lev. 4:18,30,34). După cum se obișnuia ca altarul să fie uns cu sângele jertfelor, și sângele martirilor s-a vărsat simbolic pe altarul lui Dumnezeu, când martirii și-au pierdut viața rămânând credincioși Cuvântului lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus (Apoc. 6:9; vezi și Apoc. 12:17; 14:12). Și „sufletele” de sub altar reprezintă un simbol. Luate literal, ar trebui să concluzionăm că martirii nu sunt pe deplin fericiți în cer, fiindcă încă strigă să fie răzbunați. Nu prea par să se bucure de răsplata mântuirii, nu-i așa? Dorința de răzbunare îți poate face viața foarte nefericită. Dar să îți facă nefericită și moartea?

 

Este important să ne amintim că Ioan nu a văzut cerul așa cum este în realitate. „Nu există cai albi, roșii, negri sau galbeni, călăriți de războinici. Isus nu apare acolo sub forma unui miel cu o rană de cuțit care sângerează. Cele patru fiare nu reprezintă creaturi înaripate reale cu trăsăturile specifice respectivelor animale. […] În același fel, nu există «suflete» care stau sub vreun altar din cer. Întreaga scenă constituia o reprezentare plastică și simbolică” (Comentariul biblic adventist, vol. 7, p. 778). George E. Ladd, neadventist fiind, nota: „În exemplul de față [Apoc. 6:9-11], altarul este clar cel al jertfelor, pe care se vărsa sângele jertfei. Faptul că Ioan a văzut sufletele martirilor sub altar nu are nicio legătură cu starea morților sau cu situația lor din stadiul intermediar; este doar un mod viu de a reprezenta faptul că ei au fost martirizați în Numele Dumnezeului lor” („A Commentary on the Revelation of John”, p. 103).

 

Cine (mai ales dintre victimele nedreptății) nu a strigat să se facă dreptate? De ce noi, prin credință, trebuie să avem încredere că în final dreptatea, care lipsește atât de mult în această lume, se va face negreșit? Ce mângâiere găsești în această promisiune minunată?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO