AUTOR AL TUTUROR LUCRURILOR BUNE
Orice dar desăvârșit este de sus.
Iacov 1:17
Ascultă ediția audio aici.
Păcatul lui Adam și al Evei a determinat îngrozitoarea separare dintre Dumnezeu și om, iar Domnul Hristos pășește între omul căzut și Dumnezeu și îi spune omului: „Încă poți veni la Tatăl; există un plan întocmit, prin care Dumnezeu poate fi împăcat cu omul, iar omul, cu Dumnezeu; printr-un Mijlocitor, te poți apropia de Dumnezeu.” (…)
Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu că avem un Mântuitor. Și nu există nicio altă cale prin care să putem fi înălțați în afară de Hristos. Așadar, nimeni să nu considere că este o mare umilire să-L accepte pe Hristos, deoarece, atunci când facem acest pas, noi ne prindem de funia de aur care îl leagă pe omul finit de Dumnezeul infinit; facem primul pas către adevărata înălțare, ca să putem fi adecvați pentru compania îngerilor cerești, curați, în Împărăția slavei.
Nu vă descurajați, nu vă temeți! Chiar dacă sunteți ispitiți, chiar dacă sunteți asaltați de vrăjmașul înverșunat, dacă aveți frica de Dumnezeu, îngeri care excelează în putere vă vor fi trimiși în ajutor și veți învinge puterile întunericului. Isus trăiește. El a murit ca să facă posibilă o cale de scăpare pentru omenirea decăzută și trăiește astăzi ca să facă mijlocire pentru noi, ca să putem fi înălțați la dreapta Lui. Sperați în Dumnezeu! Lumea merge pe calea cea largă, dar voi, în timp ce mergeți pe calea îngustă și aveți de luptat cu domniile și cu stăpânirile și de înfruntat opoziția dușmanilor, nu uitați că totul v-a fost asigurat! Ajutorul v-a fost acordat în Cel care este puternic și, prin El, puteți birui.
Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, spune Domnul, și Eu vă voi primi și veți fi fii și fiice ale atotputernicului Domn! Ce făgăduință! Este o garanție solemnă că veți deveni membri ai familiei regale, moștenitori ai Împărăției cerului. Dacă o persoană este onorată de vreun monarh de pe pământ sau devine rudă cu acesta, cât de repede apare știrea în toate ziarele, stârnind invidia celor care se consideră mai puțin norocoși! Dar aici este Unul care este Rege peste toate, Monarhul universului, Autorul tuturor lucrurilor bune. Și El ne spune: vă voi face fiii și fiicele Mele, vă voi uni cu Mine, veți deveni membri ai familiei regale și copii ai Regelui ceresc. (Mărturii pentru biserică, vol. 2, pp. 591, 592)
Cum aș putea deveni astăzi adecvat pentru compania îngerilor din cer?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO