O ÎNTORSĂTURĂ URÂTĂ ȘI UN VERSET BIBLIC

Tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.
Isaia 55:11

Viața poate părea destul de normală și, apoi, mai târziu, privind în urmă să îți dai seama de un lucru și să spui: „Acum văd… Dumnezeu mă pregătea pentru acel eveniment.”

Pentru mine, acest indiciu a apărut într-o dimineață de Sabat. Pastorul nostru s-a adăugat grupei noastre de Școală de Sabat vorbitoare de limba franceză. Era ceva neobișnuit, pentru că se conversa mai ușor în germană sau spaniolă. Ne-am bucurat de gândurile pe care ni le-a împărtășit, dar cred că am uitat curând ce a spus. Totuși, ce ne-a împărtășit la sfârșit nu am uitat. A fost un mod de a încheia discuția fie scos complet din context, fie foarte original. A citit și a comentat Romani 12:21: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:21).

În timpul prânzului, eu și soțul meu am discutat despre textul citit de pastor și de surpriza pe care ne-o produsese. „De ce a adus în discuție acest verset?” Dacă am fi știut noi ce ne așteaptă!

Duminică, totul a decurs normal. Luni… Hm, umflătura asta doare. O să-l sun pe medic. „Da, este nevoie de o biopsie.” Marți… Nu-i spun nimic soțului meu. Trebuie să zboare în Statele Unite și nu vreau să-și anuleze misiunea din cauza mea… Miercuri… Poate e un chist; nu trebuie să mă îngrijorez. Joi… „Aveți cancer de sân.”

Cum? Nu putem derula înapoi și să o luăm de la capăt? Chiar dacă vorbele medicului erau clare, mi-a luat parcă o eternitate să le înțeleg cu adevărat. Dar, după câteva zile, mi-am adus aminte de acel verset biblic împărtășit cu noi la Școala de Sabat. Am înțeles atunci de ce pastorul venise la grupa noastră în acel Sabat (singurul din toate Sabatele) și împărtășise cu noi acel verset (singurul dintre toate versetele). Parcă Dumnezeu îmi spusese: „Acum fă tot ce poți, gândește tot ce poți și fii tot ce poți ca să biruiești acest rău prin bine.”

Nu știam atunci care va fi deznodământul cancerului meu. Dar știam că Romani 12:21 va fi textul istoriei mele despre cancer. L-am împărtășit în videoclipurile mele. Am vorbit despre el în conferințe. Și L-am lăudat pe Dumnezeu pentru că m-a pregătit pentru șocul din acea dimineață rece și ploioasă de ianuarie. Acum, Îl laud pentru că sunt vindecată și pentru că știu că, împreună cu El, nu trebuie să mă tem de întorsături neașteptate. Tatăl meu – și Tatăl vostru – știe. El ne va da harul și Cuvântul Său ca să înfruntăm orice ar veni.

Lorena Finis Mayer

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO