Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Și-a arătat slava Sa, și ucenici Lui au crezut în El.
Ioan 2:11

Ascultă ediția audio aici.

Vinul pe care l-a făcut Isus la nuntă, la fel ca acela pe care l-a dat ucenicilor Săi ca simbol al sângelui Său, era must de struguri. La același vin se referă și profetul Isaia când vorbește de vinul nou aflat „în strugure”: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el” (Isaia 65:8).

Hristos a fost Cel care l-a avertizat pe Israel în Vechiul Testament că „vinul este batjocoritor, băuturile sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele nu este înțelept” (Proverbele 20:1). De aceea El n-a dat nimănui asemenea băuturi. Satana îi ispitește pe oameni să consume lucruri care întunecă rațiunea și slăbesc puterile spirituale, dar Hristos ne învață să ne ținem sub control natura inferioară. Toată viața Lui a fost un exemplu de renunțare de sine. Ca să înfrângem puterea poftei, El a îndurat pentru noi cea mai grea încercare pe care o poate îndura omul. Hristos a fost Acela care a dat îndrumarea ca Ioan Botezătorul să nu bea nici vin, nici băutură îmbătătoare. Tot El a cerut o abstinență asemănătoare pentru soția lui Manoah. Și a pronunțat și un blestem asupra omului care va da o băutură îmbătătoare semenului său. Hristos nu Şi-a contrazis învățătura. Vinul nefermentat făcut de El pentru oaspeții de la nuntă a fost o băutură sănătoasă și înviorătoare. Efectul ei a fost acela de a aduce gustul în armonie cu pofta sănătoasă.

Când au observat calitatea vinului, invitații la masă au ridicat întrebări cărora slujitorii le-au răspuns prin relatarea minunii. Pentru o vreme, toți au fost prea mirați ca să se gândească la Acela care făcuse minunea. Când L-au căutat în cele din urmă, au descoperit că Se retrăsese atât de liniștit ca să fie de neobservat până și de către ucenici.

Atenția oaspeților s-a îndreptat atunci către ucenici. Pentru prima dată, aceștia au avut ocazia să dea mărturie despre credința lor în Isus. Au povestit ce au văzut și au auzit la Iordan și în inima multora s-a aprins speranța că Dumnezeu a ridicat un eliberator pentru poporul Său. Vestea despre această minune s-a răspândit peste tot prin partea locului și a mers până la Ierusalim. Cu un interes nou, preoții și bătrânii au cercetat profețiile care arătau spre venirea lui Hristos. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 149, 150)

Ce minune ar fi nevoie să facă Isus  în viața familiei mele astăzi?

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO