PRIETEN AL PĂCĂTOȘILOR

Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreșit!” și tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
Ezechiel 33:8

Ascultă ediția audio aici.

Fiecare înjosire, fiecare reproș, fiecare cruzime care pot fi ticluite în inima omului la imboldul lui Satana au fost abătute asupra urmașilor lui Isus. Aceasta se va întâmpla într-o măsură mai mare deoarece mintea firească se află încă în opoziție cu Legea lui Dumnezeu și nu se supune poruncilor ei. Noi suntem foarte favorizați trăind sub un regim care ne permite să ne închinăm lui Dumnezeu potrivit cu ceea ce ne spune propria conștiință. Dar natura umană nu este astăzi mai în armonie cu principiile lui Hristos decât era în vremurile trecute. Lumea se află încă în opoziție față de Isus. Aceeași ură care a izbucnit în strigătul: „Răstignește-L, răstignește-L” acționează încă în fiii neascultării. Același spirit demonic care în Evul Mediu a condamnat bărbați și femei la închisoare, la exil și la rug, care a conceput tortura rafinată a Inchiziției, care a dus la masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și a aprins focurile din Smithfield încă este activ cu o energie malignă, rea, care se manifestă în inima nerenăscută.

Ni se cere să fim asemenea lui Hristos față de dușmanii noștri, dar, doar de dragul păcii, nu trebuie să le acoperim greșelile celor pe care îi vedem în eroare. Răscumpărătorul lumii nu a căutat niciodată pacea acoperind nedreptatea sau prin oricare alt compromis. Chiar dacă inima Sa a fost constant plină până la refuz de dragoste pentru omenire, El nu a fost niciodată indulgent cu păcatele ei. El era Prietenul păcătoșilor și nu ar fi rămas tăcut în timp ce aceștia urmau o direcție care le-ar fi ruinat sufletul – suflet pe care El l-a răscumpărat cu propriul sânge. El Însuși era un reproș puternic la adresa oricărui viciu. Prin ceea ce a făcut, Hristos a urmărit ca oamenii să acționeze în concordanță cu propria lor persoană atunci când sunt ceea ce dorește Dumnezeu și în concordanță cu interesul lor suprem și veșnic. Trăind într-o lume deteriorată și mutilată de blestemul adus asupra ei de neascultare, El nu putea fi liniștit să o lase nemustrată, neinstruită și neavertizată. Ar fi însemnat să asigure pacea cu prețul neglijării datoriei. Își putea găsi liniștea doar odată cu convingerea că făcuse voia Tatălui, nu în starea de fapt existentă ca urmare a neglijării datoriei Sale. (Review and Herald, 16 ianuarie 1900)

Cum mă raportez la oamenii care comit pe față unele păcate?