MUSAFIR CERESC
Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu și ziceau: „Un mare proroc s-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”
Luca 7:16
Ascultă ediția audio aici.
Există o lucrare pe care trebuie să o facă toți – aceea de a deschide ușa inimii în fața Musafirului ceresc. Domnul slavei care ne-a răscumpărat prin propriul sânge dorește să intre, dar prea adesea noi nu-I spunem bun venit. Spiritul lumesc nu înclină să deschidă larg ușa inimii la bătăile Sale căutând să intre. Unii deschid puțin și lasă să intre o lumină slabă din prezența Sa, dar nu Îl întâmpină din toată inima. Nu se mai găsește loc pentru Isus, fiindcă acest loc care ar fi trebuit să Îi fie rezervat este ocupat de alte lucruri. Hristos intră și, pentru o vreme, oamenii sunt înclinați să asculte și să deschidă ușa, dar adesea această tendință se diminuează și ei pierd ocazia comuniunii cu Oaspetele ceresc, deși acesta ar fi fost un privilegiu pentru ei.
„Iată, Eu stau la ușă și bat”, spune Mântuitorul. Lui Îi aparțin locuințele în slavă și bucuria locașurilor cerești, totuși El Se umilește să caute ușa de la intrare a inimii, să ne poată binecuvânta cu lumina Sa și să ne facă în stare să ne bucurăm în slava Sa. Lucrarea Lui este să caute și să salveze ce este pierdut și pe punctul de a se distruge. Hristos îi va răscumpăra din păcat și din moarte pe toți cei care vor veni la El și îi va ridica la tronul Lui să le dea viață veșnică.
Isus nu va forța ușa inimii. Noi trebuie să o deschidem personal și să arătăm că dorim prezența Sa, spunându-I un călduros bun venit. Dacă toată lumea ar lucra la îndepărtarea gunoaielor lumii și la pregătirea unui loc pentru Isus, El ar intra și ar rămâne cu ei și o mare lucrare ar face prin ei pentru salvarea altora. Dar mulți nu primesc dovezile milei și bunătății iubitoare a lui Dumnezeu, nu-și unesc energiile cu interesele lucrării Lui și nu împărtășesc binecuvântările pe care El așteaptă să le reverse.
„Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine”, spune Hristos (Apocalipsa 3:20). Aceste cuvinte nu sunt adresate doar celor mai inteligenți și cultivați, ci tuturor, fără nicio deosebire. (The Signs of the Times, 10 februarie 1887)
Deschiderea ușii să intre Hristos este ceva ce fiecare trebuie să facă înainte ca El să intre. Ce domenii ale inimii mele rămân închise pentru Hristos?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO