Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
Psalmii 37:23,24

Genunchii îi tremurau sub el, ochii erau o reprezentare pură a terorii. Nu era prima dată când un student refuza să sară de pe platforma de scufundări; de fapt, eu eram oarecum obișnuită. Totuși, a sări de pe platforma de scufundări în piscina de dedesubt nu era o sarcină fără precedent, căci deja o mai făcuse. Poate că groaza lui avea o legătură cu mine, o coprofesoară adolescentă fără experiență, care trebuia să îl prind după ce sărea de pe platforma de scufundări. Oare văzuse dincolo de masca mea de liniște sufletească perfectă? Alungând panica din pieptul meu sufocat, am privit în sus chiar la timp pentru a-i vedea genunchii îndoindu-se. Degetele lui au tresărit o dată sau de două ori în timp ce coprofesoara l-a încurajat cu blândețe. Întreaga piscină părea să se liniștească în timp ce inima mea bătea anormal de repede. Înainte de a percepe mișcările fragile ale băiatului, el a sărit. Instantaneu m-am întins după el, trăgându-l înspre toboganul de salvare. Am zâmbit, acoperindu-l cu laude și complimente. El a sărit, și eu l-am prins.

Experiența de a prinde un copil care sărise de pe platforma de scufundare, deși neliniștitoare, aducea recompense. Mai târziu în acea după-amiază, când eram în pauză, am stat jos și mi-am amintit de întreaga experiență. Eram entuziasmată că îl prinsesem pe băiat, căci în mintea mea asta era egal cu a-l salva. Am meditat la faptul că viața spirituală se aseamănă foarte mult cu experiența acelui băiat pe platforma de scufundare. Problemele cu care ne confruntăm, situațiile terifiante în care ne găsim sunt ca o platformă de scufundări înaltă de pe care trebuie să sărim pentru a ne atinge obiectivele. Uneori nu putem vedea ce este dincolo de săritură, căci apa este adâncă și adâncimea, de nemăsurat. Mai mult, ne întrebăm dacă după săritură vom fi în siguranță și sănătoși. Adesea în viață trebuie totuși să facem un salt prin credință, având încredere că cineva ne va prinde.

Din fericire există o diferență imensă între platforma de scufundări de la piscină și saltul prin credință pe care ne încurajează Dumnezeu să îl facem. Diferența este următoarea: în loc de o adolescentă care să aștepte să te prindă după săritură, te așteaptă Creatorul cerului și al pământului să te prindă. El nu te va lăsa niciodată să te îneci.

Madeleine E. Miyashiro

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO