Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate… De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește?
Isaia 55:1,2
În multe dimineți îmi dau seama că imediat după ce mă trezesc mă gândesc că sunt o creștină slabă. Îmi doresc ca ziua să fie ușoară, fără complicații, fără dureri de cap, fără probleme dificile de rezolvat și fără să fiu nevoită să gândesc foarte mult. Îmi doresc o zi pașnică. De ce „viața de creștin” este atât de grea uneori? Când mă rog, Duhul Sfânt și Cuvântul Său îmi reamintesc că eu contribui foarte mult la această gândire. Vedeți voi, eu pot invita singură îngrijorările, anxietatea și complicațiile. Pot crea singură o zi dificilă fără ajutorul cuiva. Dumnezeu îmi arată autoîmplinirea profeției propriei gândiri. Hristos, plin de iubire, îmi arată cum anume invit complicația și confuzia; El mă invită la ordine și claritate. Acolo unde eu invit îngrijorarea, El mă invită la pace. Când eu invit tihna și confortul, El invită încrederea și siguranța. Dumnezeu ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi. El întotdeauna lucrează pentru binele nostru. El o face printr-o invitație, nu prin cereri sau control. El ne invită la ceva mai bun.
„Ah, Îți mulțumesc, Tată, pentru invitațiile Tale binecuvântate.” Tot ce trebuie să fac este să le accept și să pășesc spre ceva mai bun. Încă de la începutul lucrării lui Isus, El a invitat cu iubire – chiar începând prin chemarea ucenicilor Săi (Matei 4) până la cuvintele Sale din Matei 11:28 – „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.”
Așa că în fiecare dimineață când mă trezesc am libertatea și oportunitatea de a invita. Îmi pot ține privirea ațintită spre provocările mele și „invit” orice răspuns negativ care urmează. Sau pot accepta invitația lui Hristos. Când aleg invitația lui Hristos în fiecare dimineață, atunci viața din belșug pe care Dumnezeu vrea să ne-o dea cu generozitate va deveni realitate. Nu este o realitate a circumstanțelor care întotdeauna sunt ușoare și confortabile, ci acea alegere care aduce ca rezultat o inimă încrezătoare în Dumnezeu. El este o invitație care se merită să o acceptăm în fiecare zi.