[sâmbătă, 30 aprilie] Rădăcinile lui Avraam

 

 

Text de memorat:

 

Evrei 11:8

„Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce”.

 

Am ajuns în centrul cărții Geneza. Această secțiune centrală (Geneza 12–22) acoperă parcursul lui Avraam de la prima chemare adresată de Dumnezeu, lekh lekha: „Ieși” (Geneza 12:1), care îl face să renunțe la trecutul lui, la cea de-a doua chemare adresată de Dumnezeu, lekh lekha: „Du-te” (Geneza 22:2), care îl face pe Avraam să renunțe la viitorul lui (care ar fi fost în fiul său). Drept urmare, Avraam este mereu în mișcare, mereu un nomad și, din acest motiv, el este numit „străin” (Geneza 17:8).

 

În umblarea lui, Avraam este suspendat în gol, fără un trecut, pe care l-a pierdut, și fără un viitor, pe care nu-l vede. Între aceste două chemări, care încadrează parcursul credinței lui, Avraam aude vocea lui Dumnezeu, care îl asigură iarăși: „Nu te teme” (Geneza 15:1). Aceste trei cuvinte ale lui Dumnezeu marchează cele trei părți ale drumului lui Avraam, pe care le vom analiza în studiile 6, 7 și 8.

 

Avraam arată ce înseamnă credința (Geneza 17:6) și este amintit în scripturile evreiești drept un bărbat al credinței (Neemia 9:7,8). În Noul Testament, Avraam este unul dintre personajele cele mai menționate din Vechiul Testament, iar în această săptămână vom începe să aflăm de ce.

 

 

Studiu la rând

 

Biblia: Leviticul 11–17
1. Care erau cele trei criterii ca un animal să poată fi consumat de copiii lui Israel?
2. Cât dura carantinarea unui israelit suspectat de o leziune de lepră?
3. Cum se folosea isopul la curățirea leprosului?
4. Ce reprezenta sângele și de ce era interzis consumul lui în Israel?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Darul culturii și al bunătății”
5. Ce calități vor spori de o sută de ori capacitatea unui lucrător de a fi folositor?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO