vineri, 22 aprilie Un gând de încheiere

Fără nicio îndoială, răutatea umană nu este un fenomen nou. Să ne uităm la asemănările dintre vremurile de atunci și cele de astăzi:

„Păcatele care au atras pedeapsa asupra lumii de dinainte de potop se comit și astăzi; temerea de Dumnezeu este alungată din inima oamenilor, iar Legea Sa este tratată cu nepăsare și dispreț. Preocuparea cu lucrurile nespirituale, lumești, a acelei generații de oameni este egalată de cea a generației actuale. […] Dumnezeu nu i-a condamnat pe antediluvieni pentru că mâncau și beau. […] Păcatul lor consta în faptul că se înfruptau din aceste daruri fără să fie mulțumitori Dătătorului și se înjoseau lăsându-se în voia poftelor fără frâu. Era legal ca ei să se căsătorească. Căsătoria făcea parte din legile stabilite de Dumnezeu […], dar aceste îndrumări au fost date uitării, și căsătoria a fost pervertită și făcută să slujească la satisfacerea patimilor. O stare de lucruri asemănătoare există și astăzi. Ceea ce în sine este drept, îngăduit, este dus la exces. […] Înșelăciunea, mita și jaful se lăfăiesc necondamnate atât la nivel înalt, cât și la cel de jos. Presa abundă de relatări ale crimelor. […] Tabloul pe care Inspirația ni l-a înfățișat cu privire la lumea de dinainte de potop reprezintă foarte fidel starea de lucruri către care societatea modernă se îndreaptă foarte repede. Chiar acum, în secolul prezent și în țările pretins creștine se săvârșesc zilnic fapte la fel de negre și de înfiorătoare ca acelea din pricina cărora au fost nimiciți păcătoșii lumii vechi” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, pp. 101, 102).