DUMNEZEU VORBEȘTE PRINTR-UN CURCUBEU – PARTEA 1

Curcubeul va fi în nor; și Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veșnic dintre Dumnezeu și toate viețuitoarele de orice trup de pe pământ.
Geneza 9:16

Se apropia ziua pentru întâlnirea și proiectul comunitar anual al grupei de studiu biblic. Totuși, încă nu reușiserăm să strângem toate fondurile necesare în valoare de 6 000 de kina (1 775 de dolari) pentru a ajuta o școală dintr-o zonă îndepărtată unde aveam în plan să mergem. Pentru călătoria de douăsprezece ore cu mașina aveam nevoie de un vehicul cu douăzeci și cinci de locuri pentru a transporta oamenii, bagajele, mâncarea și instrumentele pentru proiect. Nevoile noastre erau un motiv de rugăciune sârguincioasă. „Doamne”, mă rugam eu, „Te rog arată-mi un curcubeu ca să mă asiguri că totul va merge bine.” Dar zilele treceau și pe cer nu se arăta niciun curcubeu. Totuși, am fost încurajați de susținerea puternică din partea școlii noastre. Decanul colegiului, dr. Elisapesi Manson, s-a asigurat că toate proiectele necesare aveau să fie gata pentru ca să le luăm cu noi din atelierul universității: un clopot de fier, stâlpi din fier pentru steaguri și alte articole pentru proiect. Serviciul de susținere ne-a oferit țevile metalice, ciment, instrumente și un lucrător care să ne însoțească. Trei dintre colegii mei profesori au ajutat în orice mod posibil, inclusiv prin donații financiare. Deja aveam 3 000 de kina – jumătate din suma necesară, și data plecării se apropia.

Deși entuziasmul studenților mă încuraja, tot nu văzusem curcubeul care să îmi aducă pacea. Apoi am început să aud comentarii negative ocazionale din partea personalului universității: „Studenții nu ar trebui duși într-un loc atât de îndepărtat, în care închinarea la spirite și stilul de viață animalic sunt în floare!” Am continuat să ne rugăm și să așteptăm răspunsul Domnului.

Cu trei zile înainte de data plecării am mers până la fermă pentru a lua niște legume proaspete pentru călătorie. Când am ajuns acasă, am scos plicul cu bani. „Doamne, arată-mi ce să fac.” Apoi am mers afară. Chiar în fața mea era cel mai mare și mai strălucitor curcubeu pe care l-am văzut vreodată! Se întindea de la pământ până la cer și se arcuia peste copacii Guava. Dar nu era un singur curcubeu – în spatele lui mai străluceau altele trei. „Doamne, sunt uimită! Te laud!”

După aceea a venit profesoara principală și foarte entuziasmată m-a rugat să merg până la ea. Ea mi-a spus: „Șoferii de la mașini s-au oferit să ne transporte gratuit cu un autovehicul și pentru al doilea poți plăti doar jumătate din preț. Familia mea s-a oferit să acopere restul.” Soluția lui Dumnezeu ne-a întrecut așteptările. El este credincios atunci când ne încredem în El și va răspunde chiar când avem nevoie!

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO