Scribul lui Ieremia
Cartea lui Ieremia ne oferă câteva informaţii unice în legătură cu procesul de scriere a Bibliei. Baruc, scribul lui Ieremia, participă realmente la transmiterea şi păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu. În Ieremia 36,4, profetul îl cheamă pe Baruc şi, în timp ce dictează un mesaj pentru popor, Baruc îl scrie pe un pergament. Aceasta este o ilustraţie excelentă a felului în care funcţionează inspiraţia. În primul rând, Dumnezeu nu preia controlul fizic asupra profetului Ieremia şi nu îi mişcă mâna, în timp ce scrie. Mai degrabă, Dumnezeu îi dă lui Ieremia viziuni şi mesaje. Apoi, profetul ar trebui să formuleze mesajul şi să îl scrie, dar în acest caz, nu Ieremia scrie, ci el îi dictează lui Baruc, iar acesta scrie. De asemenea, Baruc transmite mesajul în public. Din cauză că Ieremia nu este privit favorabil la curte şi pentru că îi este interzis să intre în templu, Baruc este cel care citeşte mesajul profetic în templu, într-o zi de sărbătoare. Baruc nu pretinde niciodată că vorbeşte în numele lui şi nici chiar în numele lui Ieremia, ci el spune că mesajul vine de la Dumnezeu.
2. Citeşte relatarea cu privire la Hanania din Ieremia 28. În ce fel exprimă relatarea aceasta principiul descoperit în Isaia 8,20?
Mesajul lui Dumnezeu nu flatează opinia publică şi nici nu se adaptează la aceasta. El nu este întotdeauna, nici măcar adesea „corect din punct de vedere politic”. Mesajul lui Dumnezeu nu se contrazice. Interpretările omeneşti ale mesajului ar putea să fie contradictorii, dar mesajul în sine, niciodată.
În Ieremia 28,7-9, profetul se referă la unitatea Scripturii, zidită pe temelia neclintită a profeţiei împlinite. Moartea profetului mincinos, la sfârşitul capitolului, întăreşte cu claritate principiul acesta important.
Ideea este că Dumnezeu nu ne-a dat numai Cuvântul Său, ci şi motive foarte bune de a ne încrede în acest Cuvânt, chiar dacă ajungem la pasaje pe care nu le înţelegem sau care ne ofensează. Nu Biblia ne mântuieşte, ci Domnul Isus, dar El ni S-a descoperit în Scripturi mai mult decât în oricare alt loc.
Există multe puteri care caută să slăbească încrederea noastră în Cuvântul lui Dumnezeu. Identifică unele dintre acestea şi întreabă-te cum poţi să te fereşti de ele. În cele din urmă, dacă încetăm să ne încredem în mesajele Bibliei, în ce altceva mai putem să ne încredem?
Ieremia 36
4. Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia, Domnul.Isaia 8
20. La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.Ieremia 28
7. Numai ascultă cuvântul pe care-l rostesc eu în auzul tău şi în auzul întregului popor: 8. „Prorocii care au fost înaintea mea şi înaintea ta, din vremurile străvechi, au prorocit război, foamete şi ciumă împotriva unor ţări puternice şi unor împărăţii mari. 9. Dar, dacă un proroc proroceşte pacea, numai după împlinirea celor ce proroceşte se va cunoaşte că este cu adevărat trimis de Domnul.” Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO