[duminică, 20 februarie] De ce a fost nevoie de jertfe?

 

 

Evrei 9:15 lămurește că moartea lui Isus ca jertfă a avut scopul de a oferi „răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi”, pentru ca oamenii lui Dumnezeu „să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită”.

 

În Orientul Apropiat antic, legământul dintre două persoane sau dintre două popoare era un lucru serios. Acesta implica un schimb de promisiuni sub jurământ și asumarea faptului că zeii aveau să-l pedepsească pe cel care încălca jurământul. Legămintele erau adesea ratificate prin sacrificarea unui animal.

 

De exemplu, când Dumnezeu a făcut legământul cu Avraam, ceremonia a presupus despicarea animalelor în două (Geneza 15:6-21). Participanții la legământ treceau printre bucățile despicate, recunoscând astfel că acestea reprezentau destinul celui care încălca legământul. Foarte semnificativ este faptul că doar Dumnezeu a trecut printre animalele despicate, și aceasta ca să-i arate lui Avraam că El nu Își va încălca promisiunea.

 

1. Ce ne învață textele de mai jos despre legământ?

 

Geneza 15:6-21

„6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” 8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” 10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat. 11 Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri, dar Avram le-a izgonit. 12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric. 13 Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14 Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu, şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. 15 Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. 16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” 17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc, şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18 În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, 19 şi anume ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor, 20 a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor, 21 a amoriţilor, a canaaniţilor, a chirgasiţilor şi a iebusiţilor.””

 

Ieremia 34:8-22

„8 Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce împăratul Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului ca să vestească slobozenia robilor, 9 pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu. 10 Toate căpeteniile şi tot poporul care făcuseră învoiala s-au legat să lase slobozi fiecare pe robul şi roaba lui şi să nu-i mai ţină în robie. Ei au ascultat şi le-au dat drumul. 11 Dar, mai pe urmă, s-au răzgândit, au luat înapoi pe robii şi roabele pe care-i sloboziseră şi i-au silit să le fie iarăşi robi şi roabe. 12 Atunci, Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului astfel: 13 „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu am făcut un legământ cu părinţii voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei şi le-am zis: 14 «După şapte ani, fiecare din voi să lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; şase ani să-ţi slujească şi apoi să-l laşi slobod de la tine.» Dar părinţii voştri nu M-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine. 15 Voi v-aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său, şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. 16 Dar pe urmă v-aţi luat vorba îndărăt şi Mi-aţi pângărit Numele, luând iarăşi înapoi fiecare pe robii şi roabele pe care-i sloboziserăţi şi-i lăsaserăţi în voia lor, şi i-aţi silit să vă fie iarăşi robi şi roabe.’ 17 De aceea aşa vorbeşte Domnul: ‘Nu M-aţi ascultat ca să vestiţi slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia sabiei, ciumei şi foametei şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pământului. 18 Şi pe oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecând printre cele două jumătăţi ale lui, 19 şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi şi pe tot poporul ţării, care au trecut printre bucăţile viţelului, 20 îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor câmpului. 21 Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe căpeteniile lui, îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii împăratului Babilonului, care a plecat de la voi! 22 Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într-un pustiu fără locuitori’.””

 

Legământul israeliților cu Dumnezeu le-a oferit accesul în Țara Promisă ca moștenire a lor. Dar el includea și un set de porunci și ritualul stropirii altarului cu sânge. Acest ritual poate fi interpretat și ca o lecție care arăta spre soarta celui care încălca legământul. De asemenea, stropirea cu sânge era simbolul transferării păcatului asupra sanctuarului. Din acest motiv, în Evrei se spune că „fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9:22).

 

Când Israel a rupt legământul, Dumnezeu S-a confruntat cu o dilemă dureroasă: legământul cerea moartea păcătosului, dar El Își iubea poporul. Dacă ar fi trecut cu vederea sau ar fi refuzat să-l pedepsească pe păcătos, poruncile Sale nu ar mai fi fost niciodată obligatorii și lumea aceasta s-ar fi scufundat în haos.

 

Însă Fiul lui Dumnezeu S-a oferit să fie Substitutul nostru. El a murit în locul nostru ca noi să căpătăm „veșnica moștenire care [ne]-a fost făgăduită” (Evrei 9:15,26; Romani 3:21-26). Altfel spus, El urma să țină la sfințenia Legii Sale și, în același timp, să-i salveze pe cei care călcaseră Legea. Și a putut să facă aceasta doar murind pe cruce.

 

Cum ne dăm seama de aici că Legea ocupă un rol esențial în mesajul Evangheliei?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO