Cântând cu îngerii
Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. (Psalmii 40:3)
Te-ai gândit vreodată să cânți cu îngerii? De multe ori mă gândeam cum voi cânta cu corul de îngeri când voi ajunge în cer, dar nu că aș putea cânta cu ei cât încă sunt pe acest pământ. Totuși, recent am citit că „toți îngerii cerului sunt în slujba poporului lui Dumnezeu, umil și credincios; și, în timp ce oștirea de lucrători a Domnului de aici, de jos, înalță cântecele lor de laudă, corul de sus se unește cu ei, proslăvindu-I pe Dumnezeu și pe Fiul Său.” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 154.) Uau! Uimitor!
Ca dirijoare de cor atât de adulți, cât și de copii este uimitor când te gândești că îngerii cântă cu noi. În oricare Sabat, când unul din coruri cântă, oamenii vin și spun: „Cântările au fost atât de frumoase!” De multe ori mă întrebam oare ce aud ei, pentru că uneori interpretarea nu mi se părea deloc frumoasă. Acum știu – totul se datora faptului că îngerii se alăturau cântăreților și făceau ca totul să fie frumos. Doamne, Îți mulțumesc!
Muzica este un dar atât de minunat dat nouă de Dumnezeu. Mulți se pot închina și pot crește spiritual doar cântând muzica Sa la un instrument sau cu vocea! Îmi place să citesc experiențe despre cum au fost inspirate anumite piese muzicale. Cunoașterea contextului face ca imnurile să aibă o semnificație mai mare pentru noi personal. Mulți dintre compozitorii clasici au fost inspirați de Dumnezeu în a scrie muzică.
Eu am fost binecuvântată să cresc într-o familie muzicală. Obișnuiam să cântăm adunați în jurul pianului la care cânta mama noastră. Părinții noștri cântau în corul bisericii, au luat lecții de canto, ne-au dat la lecții de pian, ne-au cumpărat fiecăruia câte un flaut și am luat și lecții de flaut. La școala bisericii am crescut cântând în cor și în formații instrumentale. De asemenea am prezentat piese muzicale speciale la biserică, am mers la centre pentru bătrâni și am cântat la un program de misiune pentru oraș. Iubeam să dăm mai departe muzica!
Biblia ne spune să cântăm „cu bucurie” (Psalmii 132:9), „cu recunoștință” (Coloseni 3:15) și să „aducem din toată inima laudă” (Efeseni 5:29). Suntem încurajați să Îi cântăm laudă (Psalmii 105:2) și „să cântăm Domnului o cântare nouă” (Psalmii 98:1).
Haideți să cântăm Domnului și îngerii să cânte cu noi – chiar cât încă suntem pe acest pământ! Iar când vom ajunge în cer, vom cânta și acolo cu îngerii! Cât de minunat va fi!
Sharon Follett
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO