Luceafăr strălucitor de dimineață
Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Apocalipsa 14:12
Ascultă ediția audio aici.
Taine pe care îngerii ar dori să le pătrundă, pe care profeți, regi și oameni neprihăniți au dorit să le înțeleagă, biserica rămășiței le va duce lumii prin mesajele venite din partea lui Dumnezeu. Profeții au prorocit aceste lucruri și au tânjit să înțeleagă ce prevesteau, dar lor nu le-a fost acordat acest privilegiu. (…) Adevărurile soliei îngerului al treilea au fost prezentate de unii ca o teorie seacă, dar în acest mesaj trebuie să fie prezentat Hristos cel Viu. El trebuie prezentat ca Cel dintâi și Cel de pe urmă, ca EU SUNT, ca Rădăcina și Sămânța lui David și ca Luceafărul strălucitor de dimineață. Prin acest mesaj trebuie să se manifeste în fața lumii caracterul lui Dumnezeu în Hristos. Trebuie să răsune chemarea: „Suie-te pe un munte înalt ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme și spune cetăților lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui. El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează»” (Isaia 40:9-11).
Acum, împreună cu Ioan Botezătorul, noi trebuie să-i îndrumăm pe oameni la Isus, spunându-le: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Acum, ca niciodată înainte, trebuie să răsune invitația: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea!” „Și Duhul și Mireasa zic: «Vino!» Și cine aude să zică: «Vino!» Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!” (Ioan 7:37; Apocalipsa 22:17).
Este de făcut o mare lucrare și trebuie depuse toate eforturile posibile pentru a-L prezenta pe Hristos ca Salvatorul care iartă păcatele, Hristos, Purtătorul păcatelor, Hristos, Luceafărul strălucitor de dimineață, iar Domnul ne va face să avem trecere înaintea lumii până când ne vom încheia lucrarea. – Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 20
Gândesc mai departe
Care a fost cea mai recentă ocazie în care Dumnezeu Și-a arătat favoarea față de mine în timp ce încercam să-L prezint pe Hristos cuiva? Cum a fost să știu că Dumnezeu mă folosește pentru a-L prezenta altora pe Luceafărul strălucitor de dimineață?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO