Ajutor atotputernic
Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. Evrei 2:17
Ascultă ediția audio aici.
Cât de minunat – aproape prea minunat ca omul să poată înțelege – este sacrificiul făcut de Mântuitorul pentru noi, simbolizat de toate jertfele din trecut și în toate serviciile din sanctuarul din trecut! Jertfa aceasta a fost necesară. Când ne dăm seama că suferințele Sale au fost necesare pentru a ne asigura nouă bunăstarea veșnică, inima noastră este atinsă și sensibilizată. El S-a angajat prin legământ să aducă la îndeplinire mântuirea noastră deplină, în așa fel încât să satisfacă toate cerințele dreptății lui Dumnezeu și să rămână consecvent față de înalta sfințenie a Legii Sale.
Nicio ființă mai puțin sfântă decât Singurul Fiu al Tatălui nu ar fi putut să aducă o jertfă suficientă pentru a-i curăți pe toți – chiar și pe cei mai păcătoși și mai degradați oameni – care Îl acceptă pe Mântuitorul ca jertfă de ispășire pentru ei și ajung să fie ascultători de legea cerului. Nimic mai puțin nu ar fi putut să-l readucă pe om în starea de a primi favoarea lui Dumnezeu. Ce drept a avut Domnul Hristos să-i scoată pe captivi din mâinile lui Satana? Dreptul celui ce a adus o jertfă ce respectă principiile dreptății prin care este guvernată Împărăția cerurilor. El a venit pe pământul acesta ca Răscumpărător al omenirii pierdute, să-l înfrângă pe vicleanul inamic și, prin rămânerea Lui statornică de partea binelui, să-i salveze pe toți aceia care Îl acceptă ca Salvator al lor. Pe crucea de pe Golgota, El a plătit prețul de răscumpărare pentru omenire. În felul acesta a câștigat dreptul de a-i elibera pe robi din strânsoarea marelui amăgitor, care a complotat la adresa guvernării lui Dumnezeu printr-o minciună și a cauzat căderea omului, făcându-l astfel să piardă orice drept de a fi numit supus credincios al Împărăției veșnice și pline de slavă a lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră. Nimeni nu trebuie să fie înrobit de Satana. Domnul Hristos stă înaintea noastră ca un Ajutor atotputernic. „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:17,18). – Solii alese, vol. 1, pp. 309, 310
Gândesc mai departe
Când a fost ultima dată când Isus m-a eliberat de vrăjmaș?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO