[sâmbătă, 18 decembrie] Învierea lui Moise

 

 

Text de memorat: 

 

Iuda, vers. 9

„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”

 

După cum am văzut de-a lungul întregului trimestru, Moise este personajul central dintre oameni, în cartea Deuteronomul. Viața, caracterul și mesajul lui străbat întreaga carte. Deși Deuteronomul este despre Dumnezeu și despre dragostea Lui pentru ‘am yisra’el, poporul Israel, Dumnezeu l-a folosit deseori pe Moise pentru a-Și descoperi această dragoste și pentru a-i vorbi poporului Său.

 

Acum, când suntem aproape de finalul acestui trimestru, la încheierea studiului nostru despre cartea Deuteronomul, am ajuns și la sfârșitul vieții lui Moise, cel puțin al vieții lui de aici, de pe pământ.

 

Ellen G. White a redat astfel: „Moise știa că trebuie să moară singur; niciunui prieten pământesc nu-i era îngăduit să-i slujească în ceasurile de pe urmă. Scenele viitoare erau învăluite în mare taină și solemnitate și inima lui se zbătea, dându-se înapoi din fața lor. Cea mai grea încercare pentru el era despărțirea de poporul grijii și al iubirii sale – poporul cu care își unise viața și interesele atâta timp. Dar învățase să se încreadă în Dumnezeu și, cu credință necondiționată, s-a predat, împreună cu poporul, iubirii și îndurării Sale.” – Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, pp. 470–471

 

După cum viața și slujirea lui Moise au descoperit multe despre caracterul lui Dumnezeu, la fel au făcut și moartea și învierea lui.

 

 

Studiu la rând:

 

Biblia: 2 Petru 1 – 1 Ioan 4

1. Cum vor fi strecurate ereziile nimicitoare în poporul lui Dumnezeu?
2. Ce fel de oameni răstălmăcesc Scripturile?
3. Ce se întâmplă dacă „zicem că n-avem păcat”?
4. Prin ce cunoaștem că „am trecut din moarte la viață”?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Pastorii altor biserici”

5. Cum trebuie să ne exprimăm când avem ocazia predicării în alte biserici?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO