Cine scoate sabia…
6. Citeşte 2 Samuel 20. Ce rol îndeplineşte Ioab din nou? Cum a fost justificată trădarea lui Ioab?
2 Samuel 20
1. Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, beniamitul. El a sunat din trâmbiţă şi a zis: „Noi n-avem nicio parte cu David, nicio moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!” 2. Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor şi l-au însoţit de la Iordan până la Ierusalim. 3. David a intrat iarăşi în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie. 4. Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda, şi tu să fii de faţă aici.” 5. Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul. 6. David a zis atunci lui Abişai: „Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpânului tău şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite şi să se ascundă dinaintea noastră.” 7. Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de cheretiţi şi de peletiţi şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri. 8. Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi stătea în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat. 9. Ioab a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute. 10. Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri. 11. Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa şi zicea: „Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!” 12. Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzând că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum pe un câmp şi a aruncat o haină pe el, când a văzut că toţi cei ce ajungeau lângă el se opreau. 13. După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri. 14. Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat. 15. Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă. 16. Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, căci vreau să-ţi vorbesc!” 17. El s-a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El a răspuns: „Ascult.” 18. Şi ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Şi totul se isprăvea astfel. 19. Eu sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului?” 20. Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm! 21. Nu este aşa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.” 22. Şi femeia s-a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiţă; s-au împrăştiat de lângă cetate şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat. 23. Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor; 24. Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar); 25. Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi; 26. şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.Amasa şi Ioab erau veri (2 Samuel 17,25). Amasa era comandantul armatelor lui Absalom. După ce Ioab a călcat ordinele precise cu privire la Absalom (2 Samuel 18,5.14), David a dorit să scape de Ioab şi i-a promis lui Amasa poziţia de general al armatei (2 Samuel 19,13). În cele din urmă, planurile şi uneltirile lui Ioab au fost cele care au pregătit terenul pentru răzvrătire. Evident, planul lui David nu este motivat doar de supărarea pe Ioab (care îi călcase intenţionat ordinele şi îl omorâse pe fiul său). Numirea lui Amasa a fost, de asemenea, o acţiune politică, prin care armatelor care fuseseră de partea lui Absalom le era transmis mesajul împăcării.
2 Samuel 17
25. Absalom a pus pe Amasa în fruntea oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, israelitul, care intrase la Abigail, fata lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab.2 Samuel 18
5. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!” Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom. 14. Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Şi a luat trei săgeţi în mână şi le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.2 Samuel 19
13. Şi lui Amasa spuneţi-i aşa: „Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii, în locul lui Ioab!”7. Ce ne spune 2 Samuel 20,1.2 despre situaţia politică din Israel?
David îl ignoră pe Ioab, deoarece i-a promis lui Amasa poziţia de general, iar acum îl trimite pe Amasa să adune armata pentru a se confrunta cu o nouă revoltă. Amasa nu este în stare să facă lucrul acesta la timp. Atunci, David îl cheamă pe Abişai, fratele lui Ioab, şi apelează la el în timp de criză, în loc să apeleze la Ioab. Ioab şi Amasa se întâlnesc, şi Ioab îl ucide pe Amasa la fel ca pe Abner. Scriitorul biblic accentuează faptul că atacul a fost total neaşteptat (2 Samuel 20,8-10). Ioab îl ucide cu sânge rece pe vărul lui, pur şi simplu pentru că el fusese trecut cu vederea şi nu mai era numărul unu.
Unul dintre oamenii lui Ioab încearcă să-i justifice faptele, prin legătura sa cu împăratul David. Oamenii sunt determinaţi să creadă că a fi loial lui David înseamnă a fi loial lui Ioab (chiar dacă împăratul s-a distanţat cu claritate de Ioab), iar a fi loial lui Ioab înseamnă că dreptul lui Ioab de a fi judecător, juriu şi executor în cazul lui Amasa nu poate fi pus la îndoială.
Observă duplicitatea lui Ioab şi felul în care l-a trădat pe Amasa. Cât de atenţi trebuie să fim să nu trădăm pe cineva care are încredere în noi, folosindu-ne de încrederea sa pentru a le face rău! Aici ar trebui să fie aplicat Matei 7,23!
Matei 7
23. Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO